PoliticăȘtirile 60m.RO
Iași. Curve politice: trei consilieri locali PSD au trecut la PNL după ședință

Daniela Tautu, Calin Scripcaru și Traian Ciobotaru sunt trei dintre consilierii locali din Iași aleși pe listele PSD.
Deși au participat la ședința consiliului local în calitate de reprezentanți ai PSD, partidul care i-a lansat și i-a trimis acolo, imediat după ședință au coborât la stauia lui Cuza Vodă și s-au așezat în linie în tabăra PNL.
Aceștia nu au făcut nici gestul simbolic de a-și prezenta demisia de onoare.
- Nereguli administrative majore la CJ Tulcea: Horia Teodorescu, acuzat de gestionarea defectuoasă a bugetului instituției
Ani la rând, conducerea Consiliului Județean Tulcea a vorbit despre investiții, dezvoltare și proiecte pentru județ. Dincolo de declarațiile oficiale, documentele financiare descriu însă o administrație afectată de erori contabile majore, active raportate incorect, finanțări acordate fără justificare completă și deficiențe ale mecanismelor de control intern. Toate aceste situații au fost identificate într-o instituție condusă … - Piața muncii se clatină. România a depășit deja ținta de șomaj stabilită de FMI pentru tot anul
Institutul Național de Statistică a confirmat joi ceea ce piața muncii din România semnala de câteva luni: rata șomajului a urcat la 6,4% în mai 2026, cu 0,1 puncte procentuale peste cea din aprilie. Cifra nu ar atrage atenția izolat. Problema e contextul: Fondul Monetar Internațional estimase, în aprilie, o rată medie a șomajului de 6% pentru … - Bătut cu bestialitate pe o plajă din Constanța. Un muncitor nepalez a ajuns la spital după un atac violent
Un nou incident în care sunt implicați cetățeni străini. De data aceasta, un nepalez a fost bătut cu bestialitate pe pe o plajă din Constanța de un grup de romi. Atacul asupra bărbatului a avut loc în seara de miercuri, 1 iulie, în zona plajei Moon Beach, din cartierul Faleză Nord. 3 echipaje au intervenit … - Cum s-a baricadat Ilie Bolojan la Palatul Victoria, atacându-l pe președintele Nicușor Dan pentru a-și masca propria neputință
Criza politică profundă provocată de căderea Guvernului a scos la lumină izolarea totală în care se află premierul interimar Ilie Bolojan, un lider care pare dispus să sacrifice stabilitatea instituțională a țării doar pentru a-și masca propriul eșec catastrofal. În loc să faciliteze o tranziție rapidă și asumată către o nouă formulă guvernamentală, Bolojan a … - Dezastrul financiar marca Bolojan: Șase legi vitale blocate în Parlament pun în pericol miliardele de euro din PNRR din cauza incompetenței guvernamentale
România se află în fața unui risc iminent de catastrofă financiară din cauza incapacității cronice a Guvernului condus de Ilie Bolojan de a gestiona agenda legislativă și de a asigura adoptarea reformelor asumate în fața partenerilor europeni. În acest moment, nu mai puțin de șase legi esențiale, vitale pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de …




