Întâlnirea de gradul zero dintre Erdogan și Putin va avea loc: Când este așteptat liderul de la Kremlin să ajungă în Turcia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care depune eforturi pentru restabilirea unui coridor securizat pentru transportul de cereale prin Marea Neagră, speră în continuare că omologul său rus Vladimir Putin va efectua o vizită în Turcia în luna august, conform unei declaraţii făcute vineri şi citate de AFP.
„Nu există încă o dată precisă, dar ministrul meu de externe şi şeful serviciului de informaţii duc discuţii” în acest sens, le-a declarat Erdogan jurnaliştilor după rugăciunea de vineri într-o moschee din Istanbul, conform Agerpres.
„Cred că această vizită va avea loc în luna august”, a adăugat el.
Turcia a contribuit vara trecută, alături de ONU, la medierea acordului privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră în condiţii de securitate, ceea ce a permis Ucrainei să-şi transporte grânele în pofida războiului, pactul încetând la jumătatea lunii iulie după retragerea Moscovei.
Erdogan a declarat vineri că este de acord cu Rusia cu privire la necesitatea aprovizionării cu hrană a ţărilor africane mai puţin dezvoltate.
„Vom transforma cerealele din Marea Neagră în făină şi le vom trimite ţărilor africane sărace şi mai puţin dezvoltate”, a anunţat el, fără a oferi alte detalii.
Într-o convorbire telefonică avută miercuri, preşedintele turc îi ceruse lui Putin să evite orice „escaladare” în conflictul cu Ucraina după bombardamentele ruseşti asupra instalaţiilor portuare ucrainene.
În cursul acestei discuţii, Erdogan a insistat asupra ‘importanţei Iniţiativei de la Marea Neagră, pe care o consideră drept o punte către pace’, potrivit cuvintelor preşedinţiei turce.
Dar relaţiile între liderul rus şi turc s-au răcit într-o oarecare măsură după vizita preşedintelui ucrainean la Istanbul în iulie, când Erdogan a apărat intrarea Ucrainei în NATO şi mai ales după ce Volodimir Zelenski a plecat acasă cu cei cinci comandanţi principali ai batalionului ucrainean Azov.
Cei cinci făcuseră obiectul unui schimb de prizonieri între Kiev şi Moscova, pe care Erdogan îl garantase, cu condiţia ca aceştia să rămână în Turcia până la sfârşitul conflictului.
Kremlinul a denunţat atunci o „încălcare directă” a acestui acord, notează AFP.