Știrile 60m.RO

Împrumut de 250 de milioane de euro de la BEI pentru Spitalul de Urgență Iași

Executivul a aprobat în şedinţa de joi un memorandum privind contractarea unui împrumut de 250 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii, pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, a anunţat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.

„A fost aprobat un memorandum prin care se contractează de la BEI un împrumut de 250 milioane euro pentru susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi. Valoarea totală a investiţiei este de 500 milioane euro. Proiectul este susţinut jumătate din fondurile europene, jumătate din bani de la buget. Acest împrumut are rolul de a susţine investiţiile până luăm banii din fonduri europene, ca să nu mai întârziem să începem construirea acestui obiectiv. Implementarea proiectului va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii”, a spus Cîţu.

De asemenea, ministrul Finanțelor Publice a anunțat la finalul ședinței de Guvern că executivul UE a transmis statelor membre o nouă propunere de modificare şi prelungire a cadrului temporar, ceea ce înseamnă că toate măsurile luate în acest an şi schemele de garanţii pot fi prelungite şi în 2021:

„O veste foarte bună care vine de la Comisia Europeană. Aceasta a transmis statelor membre o nouă propunere de modificare şi prelungire a cadrului temporar. Aceasta înseamnă că măsurile pe care le-am luat în acest an, IMM Invest, cele pentru companii mari, toate schemele de garanţii, pot fi prelungite şi în 2021. Ştim foarte bine că acest cadru temporar era până la 30 iunie 2021. Putem să mergem după această perioadă şi se propune şi introducerea unui instrument de sprijin pentru a compensa o parte din costurile fixe neacoperite ale întreprinderilor cu activitate comercială redusă din cauza focarului de Covid-19. În continuare, şi în 2021, dacă o să fie nevoie, vom veni cu suplimentarea acestor programe, cu suplimentarea garanţiilor şi extinderea perioadei în care pot fi derulate aceste programe”, a explicat Cîţu.

Sursa: G4Media

  • Xi Jinping cere reunificarea cu Taiwanul: Să avansăm reunificarea națională
    Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a făcut apel duminică la ”avansarea reunificării naţionale”, într-un mesaj de felicitare trimis noii lidere a principalului partid de opoziţie din Taiwan, Cheng Li-wun, recent aleasă în fruntea Partidului Kuomintang (KMT), transmite Reuters. Alegerile interne din partid au avut loc pe fondul acuzaţiilor de ingerinţă din partea Beijingului. Cheng, fostă parlamentară în vârstă …
  • Nicușor Dan pregătește BINOMUL cu față “umană”
    Declarațiile lui Nicușor Dan referitoare la implicarea mai profundă a Serviciului Român de Informații în lupta anticorupție, folosită drept stindard al patrioților ce vor să scape țara de îmbuibații care și-au făcut o carieră și/sau o avere fentând legea, sunt năucitoare. Și reprezintă un semnal de alarmă că, iată, prin trompeta de la Cotroceni, se …
  • Românii se plâng de conducere: „Ne conduc niște analfabeți”
    Tot mai mulți români își exprimă nemulțumirea față de conducătorii țării, pe care îi acuză că nu sunt în stare nici să lege două cuvinte. Pensionarii spun că muncesc din greu pentru a-și câștiga pâinea, în timp ce politicienii îi privesc cu dispreț atunci când află că vin de la țară.  „Ne conduc țara niște …
  • Explozia din Rahova: Primăria Capitalei oferă 1.500 lei ajutor financiar locatarilor rămași pe străzi
    Primăria Capitalei anunţă că 324 persoane afectate de explozia produsă vineri în Sectorul 5 au fost evaluate şi consiliate şi că 82 de persoane sunt cazate în 6 unităţi hoteliere partenere. Săptămâna viitoare începe alocarea ajutorului financiar de 1.500 lei, pentru fiecare persoană a cărei locuinţă a devenit inutilizabil. ”În ultimele 48 de ore, echipele …
  • Judecătorii sistemului decid luni dacă reforma pensiilor speciale este cosntituțională
    Urmează săptămâni decisive pentru Guvernul Bolojan, dar și pentru pensiile românilor! Mâine, legea pentru care premierul a garantat cu funcția ajunge pe masa CCR și riscă să fie respinsă de magistrați. Este vorba despre reforma pensiilor speciale. Sunt tensiuni uriașe, iar Bolojan și-a nuanțat declarația după ce Curtea a amânat de două ori decizia. După …
Back to top button