Proiectul de lege privind cerinţele CCR este gata; mâine îl punem pe ordinea de zi a Guvernului

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat duminică, faptul că proiectul de lege pentru punerea în concordanţă a cerinţelor Curţii Constituţionale privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19 este gata, acesta urmând să fie pus, luni, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern.
„Noi suntem în acest moment, începând de vineri, de când a apărut motivarea Curţii Constituţionale, în elaborarea unui proiect de lege care este gata. Mâine vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi şi vrem să aducem în concordanţă un proiect de lege cu cerinţele Curţii Constituţionale. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt momente pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone”, a spus Tătaru la Realitatea Plus.
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a menţionat că în starea de alertă nu se mai poate detaşa personal medical dintr-un spital în altul la fel de uşor cum se întâmpla în timpul stării de urgenţă.
„Pentru noi, ca personal medical, să putem detaşa personal medical dintr-o parte în alta, de la un spital la altul… în starea de urgenţă o puteam face, în starea de alertă ne trebuie acceptul personalului şi angajatorului. S-au diminuat aceste detaşări şi atunci a trebuit (…) să transferăm bolnavi dintr-o parte în alta, din terapiile intensive care erau suprapopulate în terapiile intensive ale spitalelor care aveau locuri. În starea de urgenţă detaşam chiar în acel loc personal. Nu s-a mai putut face în acest moment”, a afimat Tătaru.
Sursa: www.agerpres.ro
- Curățenie de vară cu scandal: Diana Șoșoacă își felicită foștii colegi de partid numindu-i „gunoaie”
Diana Șoșoacă a găsit formula perfectă de management politic pentru momentele grele: când îți pleacă oamenii din partid, nu te întrebi ce nu funcționează, nu verifici dacă ai greșit ceva, nu faci o minimă analiză internă. Îi faci „gunoaie” și mergi mai departe, cu megafonul în mână și cu apocalipsa în buzunar. După ce deputata … - Administrația Sándor Tamás și banii publici cheltuiți fără respectarea regulilor. Finanțări neeligibile, achiziții cu concurență restrânsă și patrimoniu subevaluat la Consiliul Județean Covasna
Consiliul Județean Covasna este una dintre instituțiile care administrează anual zeci de milioane de lei din bani publici. De la finanțarea sportului și a serviciilor sociale până la administrarea patrimoniului județului și coordonarea instituțiilor din subordine, conducerea Consiliului Județean are obligația de a se asigura că fiecare leu este cheltuit în condiții de legalitate și … - Imagini dramatice în Capitală: Pompierii au înotat în pasajul Poligrafiei pentru a căuta victime în mașinile înghițite de apă
Ploile abundente au transformat Pasajul Poligrafiei din Sectorul 1 într-un lac adânc, unde mai multe mașini au dispărut cu totul sub ape, potrivit ISUBIF. Echipajele de salvare au recurs la o măsură extremă pentru a căuta eventuale victime. „O situaţie deosebită a fost înregistrată în Sectorul 1, unde câteva autoturisme au fost complet acoperite de … - Toate trenurile au întârzieri în Gara de Nord în această dimineață
Cu excepția a trei garnituri, toate trenurile programate să ajungă sau să plece din Gara de Nord înregistrează întârzieri miercuri dimineața. Trenul programat să ajungă în Capitală de la Oradea la ora 5.11 are cea mai mare întârziere la sosire, 150 de minute, fiind urmat de unul care vine de la Oradea, cu 140 de … - „Batalionul Monaco”: cine sunt oligarhii ucraineni care fug, ca Ermolaev?
În vara anului 2022, Mykhailo Tkach, jurnalist de investigații pentru ziarul „Ukrainska Pravda”, a călătorit în sudul Franței, relatează Corriere della Sera. Nevorbind nici engleză, nici franceză, a luat cu el doar o cameră de filmat și o dronă. Odată ajuns acolo, reporterul a filmat peste o duzină de proprietăți, vehicule și persoane ucrainene. A reușit …




