EconomieSocial

Închiderea termocentralei MINTIA este un asasinat energetic la adresa României

Sindicatul „Solidaritatea” din Hune­doara trage un nou semnal de alarmă. Conform declarațiilor reprezentaților acestuia, grupurile ener­getice de la Termocentrala Mintia, închise de curând, nu ar fi în siguranță. Cristian Iștoc, șeful sindicatului mai devreme amintit, atrage atenția că firma care trebuie să se ocupe de conservarea instalațiilor nu își face datoria, astfel că respectivele instalații riscă să se deterioreze. Mai mult, se cere expertiză tehnică, în ceea ce privește Termocentrala Mintia.

Sindicatul „Solidaritatea” acuză: „Au negociat cu o firmă de casă”

Reamintim că în data de 27 iulie, Termocentrala Mintia și-a închis definitiv porțile. La momentul respectiv, foștii angajați au protestat aprinzând candele care să marcheze sfârșitul unei ere. Pe de altă parte, autoritățile susțin că acest „colos” trebuia închis demult, întrucât produce pierderi mult mai mari decât profiturile, astfel că ar aduce statul român în pagubă, întreținerea Mintia fiind extrem de costisitoare.

Comunicatul oficial al sindicatului „Solidaritatea”

„Este un asasinat energetic, închiderea unui colos industrial de 1.275 Megawati pu­tere instalată, singurul mare produ­că­tor de energie electrică din zona de nord-vest a României, odată cu închiderea aces­tui obiectiv au fost trimişi acasă 700 de angajaţi. Judeţul Hunedoara s-a îm­bogăţit cu 1.500 de şomeri pentru că pe lângă cei 700 de angajaţi disponibilizaţi de la Termocentrala Mintia mai sunt încă apro­ximativ 700 disponibilizaţi în Valea Jiu­lui.Aceste concedieri au fost făcute şi gi­rate de ministrul Energiei Virgil Popes­cu, de prefectul de Hunedoara care au negociat cu o firmă de casă să aducă 50 de angajaţi înapoi care să mimeze con­ser­varea instalaţiilor. Colegii mei pot con­firma că au fost scoase de sub tensiunei instalaţiile turbinelor, cazanelor. Vrem să le spunem devenilor că nu mai au alter­nativă pentru iarna viitoare, nu se va reuşi pornirea instalaţiilor. Vom fi singurul mu­nicipiu reşedinţă de judeţ care va avea şcolile închise nu din cauza pandemiei, ci din cauza frigului”, a declarat recent Cristian Iştoc, preşedintele Sindicatului ”Solidaritatea” din judeţul Hunedoara.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button