Începe imunizarea gratuită împotriva gripei

Ministerul Sănătății anunță, marți, că a început campania anuală de vaccinare antigripală gratuită prin distrubuirea primei tranșe de vaccin la nivel naţional. MS a achiziționat 3 milioane de doze de vaccin, cantitate dublă față de anul trecut.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății (MS), pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuți.
„Ministerul Sănătății a început distribuția primelor 330.000 doze pe care direcţiile de sănătate publică le vor livra cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie și în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populației la risc”, anunță MS.
„Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, anul acesta am reușit distribuția din timp, fără sincope de aprovizionare, a vaccinului gripal pentru demararea imunizării. Avem posibilitatea creșterii cantității de vaccin până la 4 milioane de doze, în funcție de evoluția epidemiologică și cerere”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătatru.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.
„Având în vedere situația epidemiologică, Ministerul Sănătății recomandă populației care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziționeze vaccinul în vederea imunizării. De asemenea, MS solicită unităților farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal”, mai transmis reprezentanții MS, care fac apel din nou la respectarea regulilor de igienă, care reprezintă o regulă esențială pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
Sursa: Mediafax
- Tensiuni maxime pe moștenirea bugetară: PNL cere PSD să retragă comunicatul privind deficitul de 9,2% și acuză noua putere de fabricarea unor „alibiuri pentru eșec”
Un nou conflict izbucnește între PNL și PSD pe tema deficitului bugetar și a moștenirii lăsate de Guvernul Bolojan. Liberalii cer PSD să retragă comunicatul în care susține, pe baza datelor Eurostat, că fostul Executiv a lăsat un deficit de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026 și acuză noua guvernare că își … - Eugen Tomac vrea să resusciteze PMP-ul lui Traian Băsescu la nivel teritorial, prin intermediul numirilor de prefecți
Odată cu instalarea la Palatul Victoria a Cabinetului condus de Luca Niculescu, un europarlamentar exercită presiuni intense pentru a readuce în viața politică un partid aflat în afara Parlamentului, vizând împărțirea funcțiilor de prefect din teritoriu. Una dintre chestiunile sensibile pe care noul prim-ministru Luca Niculescu trebuie să le arbitreze în negocierile cu Partidul Social … - Nicușor Dan atacă la CCR legea prin care orașul Voluntari este ridicat la rangul de municipiu: Principalele argumente invocate de șeful statului
Președintele Nicușor Dan a refuzat să promulge actul normativ prin care localitatea ilfoveană Voluntari urma să primească statutul de municipiu, sesizând în acest sens Curtea Constituțională a României. Șeful statului motivează că legea se fundamentează pe un referendum vetust din 2004, trecând sub tăcere consultarea populară mult mai recentă din 2009, când majoritatea covârșitoare a … - Revenire controversată la Ministerul Apărării: Protejatul lui Hrebenciuc și al „sforarului” Bogdan Mîndrescu „Vuitton”, reinstalat în funcția de secretar de stat
Un nume puternic contestat în culisele politice, beneficiar al susținerii unui influent baron din PSD, și-a făcut o revenire neașteptată la vârful Ministerului Apărării Naționale. Printre primele decizii luate de noul premier Luca Niculescu s-a numărat readucerea lui Eduard Bachide în funcția de secretar de stat la MApN, unde a preluat conducerea Departamentului pentru relația … - Culisele ascensiunii lui Luca Niculescu în PSD: Cine a garantat pentru actualul premier și cum s-a format alianța politică de la Palatul Victoria
Marian Neacșu ar fi fost liderul PSD care a garantat în partid pentru Luca Niculescu, într-un moment în care desemnarea acestuia ca premier era privită cu reticență de social-democrați, potrivit unor surse politice citate de Adevărul. Relația dintre cei doi s-ar fi consolidat în Guvernul Bolojan, pe fondul demersurilor pentru aderarea României la OCDE. La …




