Economie

În prima zi la ministerul Finanțelor, Vîlceanu a îndatorat țara cu 100 de milioane de euro

Dan Vîlceanu și-a început mandatul la șefia Ministerului Finanţelor în ziua în care instituția a lansat un împrumutat de 574,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu o maturitate reziduală la 58 de luni, la un randament mediu de 3,24% pe an.

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 400 de milioane de lei, iar pentru că dobânda oferită de stat este extrem de tentantă, băncile au suprasubscris 810 milioane de lei.

Vineri care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei, la același randament ca și cel de joi, informează Agerpres.ro.

Ministerul Finanţelor a planificat pentru luna august împrumuturi de la băncile comerciale de 3,7 miliarde de lei, din care 1,3 miliarde de lei prin două emisiuni de certificate de trezorerie cu discont şi 2,4 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat.

La acestea se poate adăuga suma de 360 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 4,06 miliarde lei, este cu 1,205 miliarde de lei sub cea programată în iulie 2021 (5,265 miliarde lei) şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button