Ilie Alin Coleşa (AUR): ,,Natalitatea este distrusă şi de acest concept prin care familia tradiţională este bagatelizată, lovită, distrusă în mod sistematic”

Distribuie acest articol!

Marți, Camera Deputaţilor a respins, propunerea legislativă privind parteneriatul civil, în calitate de cameră decizională. Au fost 229 voturi pentru respingerea proiectului, 57 împotrivă şi 6 abţineri. 

Potrivit proiectului, regimul juridic al parteneriatului civil, era stabilit prin instituirea principiilor, a efectelor încheierii acestora, precum şi a procedurilor ce urmează a fi aplicate de organele competente în privinţa încheierii şi încetării parteneriatelor civile.

În cadrul dezbaterilor, doar parlamentarii USR PLUS s-au exprimat pentru reglementarea parteneritatului civil. Liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache a precizat că în cadrul grupului sunt două opinii.

La dezbateri, deputatul PNL, Daniel Gheorghe a susținut că parteneriatul civil este „o instituție surogat care parazitează dreptul civil”. Acesta a declarat că declinul Imperiului Roman are legătură cu relațiile dintre persoanele de același sex.

„Parteneriatul civil a fost construit ca o formă de a păcăli societatea pentru căsătoriile între persoanele de același sex. Este o inițiativă care  subminează căsătoria și familia. Dar care sunt bazele? O să vă spun câteva lucruri interesante. Pot să vă vorbesc despre declinul Imperiului Roman. Și declinul nu s-a produs din cauza invaziilor germanicilor ci datorită declinului moral. Și acest declin moral a fost oprit de creștinism prin familia creștină, prin valorile morale creștine”, a susținut Daniel Gheorghe.

„USR PLUS este pentru parteneriatul civil”, a afirmat deputatul USR PLUS Simina Tulbure.

„Hai să ne revenim, să fim în UE! De ce să fim codaşii Europei? Dacă vrem să creştem natalitatea, atunci vom reglementa şi parteneriatul civil. USR PLUS este pentru reglementarea parteneriatului civil, pentru că România trebuie să fie o ţară care se dezvoltă”, a spus Tulbure.

Deputatul AUR Ilie Alin Coleşa (AUR) a afirmat că „parteneriatul civil nu se adresează culpurilor heterosexuale, ci de acelaşi sex”.

„Ni se spune că natalitatea ar fi în pericol dacă nu adoptăm parteneriatul civil. Natalitatea este distrusă şi de acest concept prin care familia tradiţională este bagatelizată, lovită, distrusă în mod sistematic. Această iniţiativă are scopul de distrugere a familiei tradiţionale. Trebuie să păstrăm familia tradiţională, este copyright-ul nostru”, a declarat Coleşa.

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a susţinut că acest proiect nu este prioritar.

„Nu este prioritar pentru societatea românească o discuţie de acest tip. Din perspectivă religioasă, familia se întemeiază între un bărbat şi o femeie. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe principalele probleme: criza sanitară”, a afirmat Coarnă.

Deputaţii au mai respins, marţi, alte şapte proiecte, printre care propunerea legislativă care prevede înfiinţarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative, sub coordonarea Parlamentului, sau cea care prevede crearea spaţiilor destinate colectării, depozitării şi evacuării separate pe fracţii a deşeurilor menajere, în clădirile cu mai multe locuinţe.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: