Protestele „vestelor galbene” s-au reluat la Paris. Poliţia a folosit gaze lacrimogene

Autorităţile franceze au desfăşurat un dispozitiv important de poliţişti la Paris, iar forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene, sâmbătă, la revenirea mişcării de protest a “vestelor galbene”, relatează Reuters, citată de News.ro
Sute de manifestanţi s-au strâns în două pieţe din Paris pentru marşuri autorizate. Unul dintre marşuri a început fără incidente, însă celălalt a fost întârziat, după ce poliţiştii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe protestatarii care părăsiseră traseul stabilit şi după ce unii manifestanţi au incendiat pubele şi o maşină. Până la ora locală 13.00, au fost reţinuţi 154 de manifestanţi.
Autorităţile au interzis protestele în centrul Parisului, inclusiv pe Champs-Elysees.
Mişcarea „vestelor galbene” a izbucnit la finalul anului 2018, din cauza creşterii taxelor, dar şi a unei legi a pensiilor. Francezii au ieşit în stradă în fiecare zi de sâmbătă, cu excepţia ultimelor luni, când nu au existat proteste din cauza restricţiilor cu privire la pandemia de coronavirus.
- Sorin Grindeanu: În mandatul meu, PSD nu va face alianță cu AURPreședintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni că, în timpul mandatului său, social-democrații nu vor face coaliție sau alianță cu partidul AUR. Sorin Grindeanu a fost întrebat de jurnaliști, la sediul central al PSD, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, dacă, în momentul de față, poate spune că PSD nu va face …
- Dani Mocanu, manelistul acuzat de proxenetism, premiat de un primar PNL la un festival pe bani publiciPrimăria din Lunca Ilvei (Bistrița-Năsăud) a cheltuit 400.000 de lei (aproximativ 80.000 de euro) pentru un festival care trebuia să promoveze tradițiile locale, dar care i-a avut cap de afiș pe maneliștii Dani Mocanu, Culiță Sterp și Tzancă Uraganul. Momentul culminant a fost acordarea unei „diplome de excelență” lui Dani Mocanu, un artist fără legătură …
- Andrei Caramitru, revoltat: „E normal să fii plătit ca să stai? “ Critici dure la adresa ajutoarelor socialeAndrei Caramitru lansează un atac virulent la adresa ajutoarelor sociale din România. Economistul susține că acestea descurajează munca, alimentează fraude și încurajează dependența de stat, concluzionând tranșant: „Nu muncești zaci, faci foamea, până la urmă e problema ta”. Economistul Andrei Caramitru avertizează că ajutoarele sociale „empatice” produc efecte dezastruoase pentru economie și societate. În opinia …
- Oana Țoiu, olimpică la pocit Limba Română; a uitat şi cum îl cheamă pe preşedintele Ucrainei numindu-l ‘Vladimir Zelinske’„Ministra” Afacerilor Externe din partea USR, Oana Țoiu, a făcut mai multe greșeli gramaticale și l-a numit pe președintele ucrainean „Vladimir Zelenski” sau chiar „Zelinske”, în timp ce susținea un interviu televizat pentru TVR Info. Țoiu a participat la emisiunea „Culoarele Puterii” din 17 august, la TVR Info, unde a făcut mai multe gafe, mai …
- Cornel Nistorescu: Nicușor Dan nu pare a fi în apele sale. Se mișcă bezmetic, incoerent, ca un om care amînă să-şi ia funcția în primire„Ca unul care urăște profețiile jurnalistice și tot campionatul de citire a gesturilor și expresiilor în stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristețe și oboseală a celor porniți în așa zisa „debarcare europeană” la Washington. Tot elanul lor de sprijinire a Ucrainei părea învăluit într-o umbră aproape imperceptibilă, ca o mătase de …