Politică

Guvernul Ciucă-Ciolacu va închide grupurile energetice pe bază de lignit Rovinari 3 şi Turceni 7 până la sfârșitul anului 2023

Executivul amână până pe 31 octombrie 2023 închiderea grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 şi Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere instalată cumulată de 660 MW, precum şi a exploatărilor miniere aferente acestora, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Energiei, relatează Profit.ro.

Grupul de la Rovinari va fi astfel menţinut potenţial în funcţiune, însă nu poate produce efectiv până în septembrie 2023, întrucât lucrările de reabilitare a acestuia au fost prelungite cu peste 1 an de zile, din cauza faptului că furnizorul de echipamente nu şi-a respectat obligaţiile contractuale. 

Termocentralele şi minele de cărbune menţionate ar fi trebuit închise până la finalul anului în curs, potrivit legislaţiei în vigoare a decarbonării sistemului energetic şi angajamentelor asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Guvernul motivează amânarea până pe 31 octombrie 2023 a închiderii grupurilor Rovinari 3 şi Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere însumată de 660 MW, invocând situaţia energetică extrem de dificilă din ţară şi din întreaga Europă, inclusiv din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button