PoliticăȘtirile 60m.RO

Ciolacu cere demisia lui Orban pentru poza din birou

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD a susținut la Antena 3 că premierul Ludovic Orban ar trebui să își dea demisia după ce pe facebook a fost postată o poză în care acesta apare fumând în biroul său, de ziua sa.

„Nu ai voie în biroul premierului să fumezi, să consumi alcool, e un lucru elementar. În acest moment, această ipocrizie, să vii cu mască în conferinţa de presă şi să ai altă atitudine în interiorul guvernului. (…) Orban nu mai are niciun fel de credibilitate acum la români. Românii au stat două luni în case, au fost trei zile de vid legislativ, de atunci ar fi trebuit demisia, iar acum a apărut această fotografie”, a declarat Ciolacu.

O poză în care Ludovic Orban apare cu colegii săi din Guvern, în biroul lui fumând și bând alcool, a devenit virală pe internet săptămâna trecută. Membrii Guvernului nu purtau nici măști și nu păstrau distanțarea socială, reguli pe care ei înșiși le-au adoptat pentru toată țara.

Fotografia a fost postată de fostul ministru Eugen Teordorovici.

Ludovic Orban a primit amendă pentru fumatul în spații publice și nepurtarea măștii, ambele în valoare de 3.000 lei, notează hotnews.ro.

  • Am văzut o țară afară, în rugăciune, chiar dacă era izolată după garduri, și o țară formată din șmecherii oficiali, actuali sau reactivați, așezați confortabil pe scaune, parcă veniseră să vadă o piesă de teatru
    „Abia acum am reușit să mă uit puțin la televizor. Recunosc, sunt puțin consternată, ca să mă exprim elegant. Am văzut o țară afară, stând în rugaciune, chiar dacă era izolată după niște garduri, și o țară formată din șmecherii oficiali, actuali sau reactivați, așezați confortabil pe scaune. Li s-a spus oare acestora din urmă că invitația implica participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și la târnosirea bisericii?”, scrie, pe Facebook, Manuela Harabor. P.S. Întrebarea zilei rămâne totuși ce căuta Arafat acolo?”, scrie aceasta.
  • Bolojan, huiduit și la Catedrală: „Huo! La pușcărie, huo! Demisia! Hoțule! Dă-ți demisia că nu te mai vor românii! Ați tăiat salariile oamenilor”
    A treia zi de huiduieli pentru premierul Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a fost huiduit de mulțime, duminică, la sfințirea Catedralei Neamului, după ce, cu doar o zi în urmă, a fost huiduit, la Carei, cu ocazia ceremoniilor de Ziua Armatei. Și la Iași, cu două zile în urmă, Ilie Bolojan a avut parte de același tratament, ca, de altfel, și președintele Nicușor Dan. „Huo! La pușcărie, huo! Demisia, demisia, demisia! Hoțule! Dă-ți demisia că nu te mai vor românii! Demisia, seriosule! Ați tăiat salariile oamenilor”, i-au strigat protestatarii premierului. După ce mai mulți români l-au huiduit pe Ilie Bolojan la Carei, …
  • Românii vor să afle adevărul despre anularea alegerilor; la Timişoara se iese în stradă scandându-se „Jos dictatura!”, „Jos trădătorii!, „Jos Guvernul Bolojan”
    Românii s-au săturat să fie umiliți și vor să afle adevărul! Timișorenii au ieșit în stradă și cer desecretizarea decizia anulării alegerilor prezidențiale din 2024. Aceștia au adus pancarte inscripționate cu mesaje de susținere pentru Călin Georgescu. Mai mult decât atât, timișorenii cer demisia guvernului Bolojan. Manifestanții, care se declară susținători ai unor formațiuni și mișcări civice cu orientare naționalistă, au scandat lozinci precum „Jos Guvernul Bolojan!”, ,,Călin Georgescu președinte!”, ,,Jos dictatura!”, ,,Să plece hoții, să vină patrioții!”, ,,Unitate!”. Participanții au purtat pancarte cu imagini ale lui Vlad Țepeș și Iisus Hristos, precum și mesaje religioase și patriotice, între care „Păstrați …
  • Marile confederaţii sindicale, dar şi uniunile studenţeşti, pregătesc un protest masiv comun antiguvernamental pe 29 octombrie în Bucureşti
    Marile confederaţii sindicale anunţă o amplă acţiune de protest, în 29 octombrie, la Bucureşti. Sindicaliștii cer salariu minim decent, stoparea austerității și apărarea locurilor de muncă din administrația publică. Lor li se vor alătura şi asociaţiile studenţeşti. „Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR, Confederația Sindicală Națională Meridian vor desfășura pe 29 octombrie 2025 o acțiune de protest în fața Guvernului ca urmare a problemelor sociale și economice majore cu care se confruntă lucrătorii din România”, au transmis, miercuri, sindicaliștii, într-un mesaj comun. Sindicaliștii fac apel la mobilizarea colectivă a „tuturor lucrătorilor, pensionarilor, tinerilor și a tuturor celor care nu …
  • Ion Cristoiu: Catedrala Mântuirii este un simbol al suveranismului românesc
    Ion Cristoiu susține, în ultimul său episod din „pastila” jurnalistică, o teză intens vehiculată pe social media și anume că, la sfințirea Catedralei Neamului, „trebuia să participe Călin Georgescu și nu Nicușor Dan”. Mai mult, reputatul om de presă afirmă că BOR trebuia să-l invite la acest eveniment pe Patriarhul Alexei al Moscovei. „Astăzi se sfinţeşte Catedrala Neamului. Sunt de acord cu cele trei observații majore ale Danei Budeanu. Prima – de ce participă Maia Sandu, șefa unui stat sigur, independent, vecin, dar un alt stat. Dana Budeanu se întreabă de ce nu au fost invitați toți șefii de stat …
  • Maia Sandu și regimul său, obsesie totală pentru cenzurarea rețelelor de socializare
    Maia Sandu a fost întrebată, într-un interviu la Rock FM, unde crede că a greşit România, dacă a făcut-o, pentru că a fost nevoită să anuleze alegerile prezidenţiale. Sub pretextul propagandei rusești, existente de altfel la Chișinău, acesta ne vorbește de reglementarea rețelelor sociale deși asta ar consta într-o cenzurare a lor, lucru repetat obsesiv atât de aceasta cât și de liderul partidului său PAS, Igor Grosu. ”Eu cred că în România a fost mai dificil, pentru că multe lucruri s-au întâmplat pe platforme şi noi încă nu ştim cum să acţionăm şi cum să ne protejăm democraţia atunci când …
  • Politicieni corupți, huiduiți după slujbă
    Catedrala Națională, cunoscută și sub numele de Catedrala Mântuirii Neamului, a fost sfințită, astăzi, 26 octombrie, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și a Patriarhului României Daniel. La slujbă au asistat mii de credincioși, președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, alături de numeroși oficiali și demnitari. Evenimentul este prezentat drept unul al „desăvârșirii spirituale” a edificiului și marchează finalizarea picturii mozaicate și a lucrărilor majore la interior, după mai bine de 15 ani de șantier.  Până pe 31 octombrie, credincioșii vor putea să „se închine la altar”, lăcașul de cult fiind deschis inclusiv noaptea. Nu este clar, în acest moment, …
  • De la grajd la ruină. Cum a fost ucisă zootehnia românească
    România avea cândva viață în fiecare sat. Se auzeau vacile mulgându-se, porcii grohăind în cotețe, iar curțile erau pline de găini. În fiecare comună funcționa o fermă zootehnică – de lapte, de carne, de păsări. Țăranii aveau de lucru, copiii aveau ce mânca, iar statul român exporta produse alimentare. Eram o țară hrănită din propriile brațe, o economie care își susținea poporul. Totul a fost distrus după 1990 cu o viteză criminală. Sub pretextul „reformei”, fermele au fost lichidate, animalele vândute pe nimic, utilajele furate, halele demolate. A fost un jaf planificat, o lovitură dată economiei rurale. Milioane de oameni …
  • Închiderea liceelor românești din Ucraina. Cum dispar românii de acolo – nici URSS nu a avut un asemenea curaj
    În Ucraina are loc, sub ochii Europei, un adevărat genocid cultural împotriva românilor. Nu sunt împușcați, dar li se ia tot ce le definește existența: limba, școala, credința și dreptul de a-și transmite identitatea copiilor. Închiderea liceelor românești, interzicerea limbii materne și politica de asimilare forțată nu sunt reforme educaționale, ci crime culturale. Ceea ce face Ucraina astăzi nu a îndrăznit nici măcar Uniunea Sovietică să facă pe față. URSS a fost un regim totalitar, dar chiar și acolo românii din nordul Bucovinei și din sudul Basarabiei aveau școli, ziare și biserici în limba lor. Kievul actual, însă, se comportă …
  • Sondaj Avangarde: Aproape 70% din populație e nemulțumită de cum arată Bucureștiul / Cum ar vota bucureștenii pentru Băluță, Ciucu, Drulă și Alexandrescu
    Un sondaj Avangarde arată că aproape 70% din populația Bucureștiului e nemulțumită de cum arată municipiul. Mai mult, conform datelor prelucrate în sondaj, întrebați cum ar vota bucureștenii pentru Danil Băluță, Ciprian Ciucu, Cătălin Drulă sau Anca Alexandrescu, oamenii ar fi răspuns astfel: Daniel Băluță – 25% Ciprian Ciucu – 23% Cătălin Drulă – 18% Anca Alexandrescu – 16%
  • Florin Zamfirescu: România este într-o situație disperată
    „România este într-o situație disperată. La ora actuală, țara noastră este atacată din toate părțile!” Este declarația explozivă a maestrului Florin Zamfirescu. Acesta a adăugat că poporul este lovit de caii troieni din interiorul sistemului, și chiar i-a atacat pe Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Totodată, actorul a descris și comploturile care au loc la nivel înalt si care l-au înlăturat pe candidatul independent Călin Georgescu din alegerile prezidențiale. „Părerea mea este că vremea vorbelor a trecut, am așteptat destul. Părerea mea e că noi românii suntem într-o situație disperată. Nu știu ce dovezi ne-ar mai trebui ca să vedem …
  • Rusia a înființat o bază de spionaj pe un feribot care s-a scufundat în Marea Baltică acum 30 de ani
    O investigație realizată de publicațiile germane WDR, NDR și Süddeutsche Zeitung dezvăluie o ipoteză tulburătoare: Rusia ar fi instalat o bază subacvatică de spionaj pe epava feribotului Estonia, scufundat în Marea Baltică acum trei decenii. Informațiile provin din surse din cadrul serviciilor de securitate NATO și sugerează că Moscova ar fi folosit epava pentru antrenamente de supraveghere și recunoaștere a activităților navale ale Alianței Nord-Atlantice. Tragedia navală care a devenit paravan pentru o operațiune secretă Feribotul Estonia s-a scufundat în septembrie 1994, în timpul unei furtuni, pe ruta Tallinn–Stockholm. Catastrofa s-a soldat cu 852 de morți, iar trupurile multor victime …
  • Zi istorică pentru România! Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
    Zece mii de pelerini și 2.500 de invitaţi oficiali prezenți plus alte milioane de români de acasă vor fi martori la slujba de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale. Slujba este oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi. Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan sunt asteptaţi să asiste  cea mai mare biserică ortodoxă din lume a cărei inaugurare are loc duminică, la Bucureşti. Evenimentele legate de Sfințirea picturii Catedralei Naționale au loc astfel:   07:30-10:00 – Săvârșirea …
Back to top button