Politică

Grevă generală: Peste 3.000 de profesori protestează la Iași

Peste 3.000 de angajaţi din învăţământul preuniversitar ieşean s-au adunat miercuri în faţa Prefecturii Iaşi pentru a protesta, împiedicând astfel circulaţia în zona centrală a oraşului.

Preşedintele filialei ieşene a USLIP, Laviniu Lăcustă, a declarat jurnaliştilor că protestele angajaţilor din învăţământul preuniversitar vor continua până la soluţionarea revendicărilor salariale.

„Este o demonstraţie masivă, aşa cum şi anticipam. Vorbim de câteva mii de oameni în faţa Prefecturii Iaşi. Acest lucru spune foarte multe despre starea de nemulţumire profundă existentă în rândul salariaţilor din preuniversitar. Nu ne-am fi dorit să ajungem în acest punct.

În mod normal astăzi ar fi trebuit să fie o zi de şcoală, în care profesorii trebuiau să fie la catedră, dar prim-ministrul Nicolae Ciucă a considerat şi consideră că salariaţilor din învăţământul românesc nu merită să le fie asigurat un trai decent, cu salariu decent. Vom continua până când revendicările noastre vor fi soluţionate favorabil”, a declarat preşedintele USLIP Iaşi.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button