Social

Gorj: Brățări tracice de tezaur, descoperite într-o pădure din Prigoria

Una din cele mai mari descoperiri arheologice din Gorj a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în comuna Prigoria. Este vorba de șase brățări tracice în mănunchi. Descoperirea a fost făcută de Gabriel Betej, un tânăr împătimit de căutări cu detectorul de metale.

Obiectele prețioase au fost găsite la 30 de centimetri în pământ, într-o zonă împădurită, în apropiere de sediul Primăriei Prigoria.

„Este o pasiune de câțiva ani de zile. Am ieșit cu detectorul sâmbătă după-amiază. Nu am căutat prea mult. După aproximativ zece minute, am auzit semnal foarte puternic. Am săpat și am găsit aceste brățări din aur. Se aflau cam la 30 de centimetri. Totul ține de noroc și nu e prima dată când merg în zona respectivă. Le-am găsit lângă un pârâu plin de gunoaie. Este aproape de casă și la câteva sute de metri de sediul Primăriei Prigoria. Nu pot să exprim în cuvinte ce am simțit. Am intrat puțin în panică. Șocul a fost imens. Am crezut, inițial, că este vorba de un capac sau o cutie de conserve. Semnalul a fost foarte puternic“, a povestit Gabriel Betej.

Brățările din aur au fost predate luni Muzeului Județean de Istorie Gorj.

„Obiectele vor fi inventariate, clasate și expuse. Fac parte din categoria „tezaur“. Este una dintre cele mai importante sau chiar cea mai importantă descoperire arheologică din județul Gorj, dacă ținem cont de metalul din care sunt realizate“, a spus Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Județean Gorj.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button