Educație cu toleranță zero la violență: Fiecare școală va avea un „grup de acțiune anti-bullying”

Fiecare școală trebuie să aibă un „grup de acțiune anti-bullying”, care trebuie să aibă rolul de „prevenire, identificare și soluționare” a acestui tip de comportament între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice.
Grupul de acțiune va avea maximum 10 membri, între care se vor regăsi directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților, reprezentanți ai autorității locale, potrivit normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 221/2019 prin care este prevenit și combătut bullying-ul în spațiile destinate învățământului.
Fiecare unitate de învățământ are obligația de a introduce în Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) obiectivul „școală cu toleranță zero la violență”. În plus, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, în perioada următoare, Ministerul Educației și Cercetării va realiza Ghiduri de bune practici pe cicluri de învățământ, privind modul de interacțiune și de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying, se arată în actul normativ, publicat miercuri în Monitorul Oficial.
Scopul normelor metodologice este să faciliteze crearea unui climat sigur și pozitiv în unitatea de învățământ, bazat pe respectarea persoanei, nediscriminare, motivarea pentru învățare și asigurarea stării de bine a antepreșcolarului/preșcolarului/elevului în unitatea de învățământ, transmite Ministerul Educației.
Instituția precizează că normele metodologice oferă un instrument de lucru pentru profesioniștii care lucrează cu antepreșcolarii/preșcolarii/elevii din sistemul educațional, familiile copiilor, autoritățile responsabile cu protecția copilului împotriva violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying și cu furnizorii de servicii specializate pentru reabilitarea copiilor-victime, martori și/sau copiilor cu un comportament agresiv.
Promovarea activităților de prevenire și combatere a tuturor formelor de bullying și cyberbullying în sistemul educațional preuniversitar este un alt obiectiv urmărit, dublat de identificarea, semnalarea și intervenția, în echipă multidisciplinară, în situațiile de violență psihologică-bullying și cyberbullying.
Implementarea planului anti-bullying, la nivelul fiecărei unități școlare, presupune:
- a) activități de informare și conștientizare asupra fenomenului de bullying pentru personalul școlii, copii și părinți;
- b) măsuri de comunicare și informare internă, la nivelul unității de învățământ, cu privire la procedurile de prevenire, identificare, raportare și intervenție a situațiilor de bullying în spațiul școlar;
- c) proceduri de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying;
- d) responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenției imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate;
- e) organizarea unor activități, precum concursuri, teatru forum ș.a., în scopul încurajării respectării valorilor și misiunii declarate a școlii, participarea la identificarea, medierea sau raportarea situațiilor de bullying;
- f) atragerea părinților în participarea la dezbateri și sesiuni de informare cu privire la bullying;
- g) activități de măsurare a impactului acțiunilor cuprinse în planul anti-bullying și ale eficienței grupului de acțiun;
- h) orice alt tip de activitate care are scopul de a preveni bullying-ul.
Sursa: www.euroactiv.ro
- „Centru de informare” sau casă de odihnă din bani publici? Întrebările care planează asupra administrației lui Sándor Tamás
După ani de zile în care conducerea Consiliului Județean Covasna a vorbit despre investiții, dezvoltare și gestionarea responsabilă a patrimoniului public, o nouă situație ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt utilizate resursele județului. Redacția a primit informații potrivit cărora un imobil aflat în proprietatea Consiliului Județean Covasna, situat în municipiul … - Administrația Daniela Cîmpean și neregulile din Consiliul Județean Sibiu: sporuri acordate nelegal, subvenții încasate necuvenit, achiziții publice contestabile și milioane de lei gestionați defectuos
Consiliul Județean Sibiu este prezentat frecvent drept unul dintre exemplele de administrație performantă din România. În discursurile publice se vorbește despre modernizare, investiții, digitalizare și management eficient. Dincolo de imaginea atent construită, documentele financiare descriu însă o realitate mult mai puțin confortabilă. În instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu au fost identificate drepturi salariale … - Sechestru record în dosarul azilelor din Bihor: 6,4 milioane de euro blocați pentru despăgubirea celor 128 de victime
Procurorii au instituit măsuri asigurătorii de amploare în dosarul penal care îl vizează pe Viorel-Teodor Pașca și Asociația „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”. Conform documentelor de urmărire penală, a fost pus sechestru pe bunurile mobile și imobile ale suspecților pentru a acoperi daune morale uriașe, solicitate de victimele despre care se consideră ca au … - VIDEO// Exclusiv: George Simion, un personaj cu reale probleme psihice. Doar antidepresivele din Tunari îi mai potolesc episoadele maniacale
Comportamentul public al liderului AUR, George Simion, a fost marcat, încă de la primele sale apariții în spațiul public, de o volatilitate extremă. Trecerea bruscă de la un calm aparent la episoade de agitație severă, urlete și agresivitate verbală a devenit o marcă înregistrată a politicianului. Însă, dincolo de imaginea de „lider antisistem” pe care … - Șeful Poliției Locale Oradea a vândut AdBlue primăriei care îi plătește salariul. Averea impresionantă a lui Samuel Milian
Samuel Florin Milian este, din anul 2021, șeful Poliției Locale Oradea. Licențiat în Drept, la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, Milian a intrat în administrația publică, în anul 2008, ca secretar la primăria comunei Toboliu, județul Bihor. După doar câteva luni s-a angajat jurist la Direcția de Finanțe Publice Bihor. În această …




