Giuliani: Soroș are mâinile pătate cu sânge
După ce procurorii districtuali pe care i-a sprijinit în campaniile electorale au început să fie acuzați pentru toleranța pe care au arătat-o față de criminalitate, iar unul dintre ei a fost chiar demis prin referendum, George Soros a sărit în apărarea oamenilor săi, printr-un editorial publicat de The Wall Street Journal.
”M-am implicat în efortul reformării sistemului penal vreme de mai bine de 30 de ani. Sistemul nostru este plin de nedreptăți care ne fac viața mai puțin sigură”, scrie Soros. „Trebuie să înțelegem că probabilitatea ca negrii din SUA să ajungă la închisoare este de cinci ori mai mare decât în cazul albilor. Această injustiție ne subminează democrația”.
”În ultimii ani, o serie de procurori care vor să promoveze reforma și alți oficiali din instituțiile de forță din întreaga țară s-au raliat în jurul unei agende care promite să fie mai eficientă și mai dreaptă. Această agendă prioritizează resursele sistemului penal pentru a-i proteja pe oameni împotriva infracțiunilor violente. Programul acesta cere ca dependența de droguri să fie văzută ca o boală, nu ca o infracțiune. Și vrea să nu mai incrimineze sărăcia și bolile psihice”, scrie Soros.
Miliardarul scrie că ”cele mai riguroase studii academice” arată că ”infracțiunile violente din ultimii ani s-au înmulțit în general în districtele în care nu există procurori reformiști, iar crimele s-au înmulțit mai repede în statele conduse de politicieni republicani foarte duri cu infractorii”.
Numai că realitatea pare să-l contrazică pe Soros. Procurorii susținuți de el sunt respinși de comunitate. După o creștere cu 30% a criminalității în districtul său din Los Angeles, procurorul George Gascon va avea de înfruntat un referendum pentru demitere. Procurorul Chesa Boudin, din San Francisco, a fost deja demis în acest fel, după o explozie a furturilor din automobile, a consumului de droguri, jafurilor și crimelor.
O decizie recentă a Curții Supreme a SUA le permite americanilor din marile orașe să aplice pentru a obține premise de portarmă fără a mai prezenta dovezi care sa demonstreze o nevoie specială.
Procurorul Rudolf Giuliani, fost primar al New Yorkului, în al cărui mandat criminalitatea a fost mult domolită, nu lasă netaxat editorialul publicat de Soros. ”Dacă ar fi să numesc o persoană responsabilă pentru înmulțirea crimelor și actelor de violență în orașele Americii, atunci este George Soros. Are o contribuție majoră la Black Lives Matter, la Antifa, la Partidul Republican, Joe Biden și vreo 40 de procurori districtuali. Mâinile lui sunt pătate cu sânge”, a scris Giuliani, pe Twitter.