George Simion, semnal pentru clasa politică: Ne vom opune adoptării unei legi privind obligativitatea vaccinării și pașaportului Covid
George Simion a declarat că se va opune adoptării unei legi privind obligativitatea vaccinării, care ar urma să fie supusă votului în luna februarie. Totodată, liderul AUR a reiterat că partidul său va lupta pentru apărarea libertății de a alege și cea de liberă circulație în UE, în contextul în care se vehiculează ideea introducerii unui pașaport Covid.
„Noi suntem pentru libertatea de opțiune și, în general, suntem pentru libertate. Nu suntem de acord (cu pașaportul Covid – n.r.), ar încălca libertățile și drepturile fundamentale, ar încălca libertatea de circulație în interiorul Uniunii Europene și, totodată, cred că ar crea discriminare. Cum adică, să intri în resturante și cinematografe doar pentru că ai fost vaccinat? Nu, dacă ești vaccinat îm mod normal nu mai iei această boală, deci nu ai de ce să te temi. Este o opțiune a fiecărui individ. Este opțiunea fiecărui cetățean al Uniunii Europene. Nu ne putem opri viața de zi cu zi din cauza acestei boli”, a declarat Simion în cadrul emisiunii Subiectiv de la Antena 3.
Totodată, liderul AUR a subliniat că se va opune implementării unei legi a obligativității vaccinării.
„Știm de o lege a vaccinării care este impusă și caută să fie băgată în față în luna februarie de ceea ce noi cunoaștem a fi Big Pharma. Nu ne dorim o astfel de lege și ne vom opune legii vaccinării sub forma ei actuală. Mă îngrijorează dispoziția președintelui PSD Marcel Ciolacu pentru o lege a obligativității vaccinării”, a mai spus liderul AUR.