George Simion, replici acide la adresa lui Petre Roman: L-aţi omorât pe Ceauşescu, v-aţi instalat la putere şi de atunci trăim pe credite
George Simion, replici acide la adresa lui Petre Roman. Copreşedintele AUR l-a acuzat, în direct la România TV, pe fostul premier c-ar face parte din „clasa politică ce a distrus România timp de 31 de ani”. De cealaltă parte, Petre Roman i-a spus lui Simion că vorbeşte în „dorul lelii”.
Dialogul între Simion și Petre Roman s-a încins după ce Victor Ciutacu l-a întrebat pe fostul premier de ce este nevoie ca Fondul Monetar Internaţional să monitorizeze România pentru a plăti sumele luate împrumut prin PNRR. Roman a spus că bani din PNRR reprezintă sume importante care „merg către creşterea rezilienţei, creşterea economică”. Deci, rolul FMI, „este asumat la cererea Comisiei Europene, e referă la felul în care sumele respective sunt corelate cu ceea ce doreşte Comisia Europeană ca să fie anumite reforme justificate şi necesare în ţara noastră”.
Simion: Venea FMI aici şi dicta: închideţi fabrica aia, vindeţi asta la austrieci, la olandezi, măriţi taxele, nu mai creşteţi salariile, pensiile
Intervenţia telefonică a lui Petre Roman a fost întreruptă de George Simion, care l-a acuzat pe fostul premier că face parte din „clasa politică ce a distrus România timp de 31 de ani”.
George Simion: Sunt destul de supărat pentru trădare care s-a întâmplat astăzi în Parlament. Mai veniţi şi dumnevoastră care faceţi parte din clasa politică ce a distrus România timp de 31 de ani. Venea FMI aici şi dicta: închideţi fabrica aia, vindeţi asta la austrieci, la olandezi, măriţi taxele, nu mai creşteţi salariile, pensiile. De asta, România este pe ultimele locuri în UE.
Petre Roman: Vă contrazic. Am prezentat o situaţie concretă şi precisă. Dumnevoastră, în schimb, vorbiţi în dorul lelii! Vorbiţi pe deasupra doar pentru ca să vă faceţi propaganda politică, pentru că ceea ce prezintă partidul dumneavoastră acum nu este decât propagandă. Nu e decât o aşa zisă atitudine pro naţională, dar nu aveţi nicio bază serioasă, niciun fel de discurs serios, fundamentat.
George Simion: Dumnevoastră sunteţi baza noastră, domnule Petre Roman. Dumneavoastră, prin dezastrul pe care l-aţi făcut în ultimii 31 de ani. V-aţi instalat. L-aţi omorât pe Ceauşescu, v-aţi instalat la putere şi de atunci trăim pe credite. De atunci, tot împovărăm ţara cu FMI şi miliarde de euro pe care le rostogolim de la un an la altul.
N-aţi avut nicio viziune pentru România şi noi suntem vinovaţi, noi de la AUR, că avem o aşa zisă atitudine pro naţională. Suntem vinovaţi că spunem adevărul.
Petre Roman: Am o problemă şi v-am spus de când m-aţi invitat. Când noi vorbim pe telefon şi domnu acesta Simion vorbeşte…
George Simion: Domnul deputat Simion! Domnule fost prim ministru care aţi distrus România!
Petre Roman: Vreţi să vă spun domnule preşedinte Simion? Vă place mai mult?
George Simion: Sunt copreşedinte. Avem la AUR doi preşedinţi. (…) Domnule Roman, dumnevoastră nici n-ar trebui să fiţi pe scena publică. Dumnevoastră cu domnul Iliescu, cu Băsescu, cu toată şleahta (…) aţi distrus toată România.
Petre Roman: Domnule Ciutacu, e cu totul incalificabil! E incalificabil ceea ce face dumnealui.