Politică

George Simion, președintele AUR: „Avem o obligație, noi, conservatorii, să facem front comun în privința forțelor care vor să ne controleze”

În cea de-a doua zi a Conservative Political Action Conference (CPAC), delegația AUR a continuat seria de întâlniri oficiale cu reprezentanți ai Partidului Republican din Statele Unite și cu oficiali europeni, dar și din alte colțuri ale lumii. Președintele AUR, George Simion, a acordat mai multe interviuri reprezentanților presei prezenți la evenimentul din Washington DC.

Unul dintre interviuri a fost cel acordat Sherronei Bishop, co-gazda Realtalk, în cadrul căruia președintele AUR a explicat că unul dintre motivele pentru care AUR a participat la CPAC a fost dorința de a obține sprijin internațional din partea Partidului Republican din Statele Unite, criticând Democrații americani pentru susținerea necondiționată pe care o acordă socialiștilor din România și din Europa.
„Avem o obligație, noi, conservatorii români, europeni, americani, să facem front comun în privința forțelor care vor să ne controleze, să ne impună o viziune unică asupra lumii și să ne distrugă libertatea”, a subliniat acesta.

„Avem de a câștiga următoarele alegeri, chiar dacă ne confruntăm cu un guvern socialist dornic să se mențină la putere”, a completat George Simion, care a precizat că își dorește ca CPAC să fie organizat și în România.

Tot în cea de-a doua zi, președintele AUR a susținut un discurs în calitate de speaker în cadrul International Crisis Summit (ICS) în care a vorbit despre curajul românilor care au refuzat să se supună măsurilor aberante impuse de autoritățile naționale, dar și de cele europene.

„Au vrut ca populația să se sperie, să stea în case, să asculte doar știrile ”oficiale”. Am intrat în Parlament cu voturile românilor care au avut încredere în noi. Am spus adevărul și așa am reușit în România: spunând adevărul, punând la îndoială status quo-ul actual. Era datoria noastră, ca reprezentanți ai comunităților noastre, să sprijinim oamenii care nu doreau să se vaccineze. Am organizat mitinguri mari, am blocat sala de plen a Parlamentului, am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru a opri acțiunile Guvernului, iar românii ne-au susținut în număr mare.

Vrem să ne facem auzit mesajul aici în Statele Unite, pentru că nu ați trecut prin comunism, prin totalitarism. Văd că forțele globaliste încearcă să impună în ultimii ani dictatura medicală și un singur guvern mondial.

Nouă ne spun că suntem populiști. Suntem populiști pentru că ținem cu poporul nostru și ne luptăm pentru poporul român. Și în Europa și în Statele Unite, în lumea liberă așa cum o cunoaștem, vor avea loc alegeri. Pe 9 iunie vom avea în România și în Europa alegeri pentru Parlamentul European, apoi locale, parlamentare și prezidențiale. Noi suntem singurii care putem reda speranța. Este important să învățăm unii de la alții. Este important să ne susținem reciproc și să avem grijă unii de ceilalți”, a spus președintele AUR în discursul susținut la ICS.

Pe parcursul zilei, George Simion a avut întâlniri cu Liz Truss, fostul premier conservator al Marii Britanii, Sebastian Gorka, consilier de securitate al președintelui Donald Trump, precum și cu Vivek Ramaswamy, candidat pentru nominalizarea din partea Partidului Republican la alegerile prezidențiale din SUA. Delegația AUR a încheiat cea de-a doua zi la CPAC prin participarea la Ronald Reagan Dinner.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button