Focar de COVID-19 la Direcţia de Sănătate Publică Constanța, după ce patru angajate au fost confirmate cu noul coronavirus

Un focar de COVID-19 a fost raportat la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa, după ce patru angajate de la laborator au fost confirmate cu noul coronavirus. Activitatea instituţiei nu este afectată după apariţia acestor cazuri.
Directorul DSP Constanţa, Cristina Schipor, a declarat, pentru News.ro, că cele patru cazuri nu au simptome, iar familiile acestora au intrat în carantină.
„Sunt patru cazuri asimptomatice. Familiile acestora au intrat în carantină. În cadrul Direcţiei de Sănătate Publică nu au avut contacţi, având în vedere că toată lumea poartă mască. În DSP se face zilnic dezinfecţia”, a afirmat Cristina Schipor.
Cele patru cazuri au fost descoperite în urma testării personalului instituţiei, conform metodologiei stabilite de autorităţi. Schipor a menţionat că cele patru angajate lucrează la laborator şi sunt internate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Directorul DSP a transmis că activitatea instituţiei nu este afectată în urma apariţiei acestor cazuri.
În judeţul Constanţa au fost confirmate de la începutul pandemiei 1.954 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 53 dintre acestea fiind depistate în ultimele 24 de ore. Până în prezent, 50 de persoane au decedat, iar 1.336 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi (din Constanţa şi alte judeţe). În acest moment, sunt 249 de persoane internate, dintre care 210 din judeţul Constanţa şi 39 din alte judeţe.
De asemenea, în judeţ sunt 815 persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacţi direcţi ai celor confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2. Totodată, un număr total de 133 de persoane sunt izolate la domiciliu.
Sursa: News.ro
- „Coaliția celor dispuși” din care face parte și România discută cu americanii desfășurarea de trupe în Ucraina după încheierea păciiGrupurile de lucru ale „coaliției celor dispuși” vor organiza în curând o întâlnire cu reprezentanți ai SUA pentru a pregăti desfășurarea de trupe în Ucraina în cazul încetării ostilităților. „Prim-ministrul (al Marii Britanii, Keir Starmer -n.red) a indicat că grupurile de lucru ale «coaliției celor dispuși» se vor întâlni cu partenerii americani în următoarele zile …
- Dan Puric: Am ajuns să fim amețiți de drogul noilor ideologii, anesteziați de „fericirea” unei lumi fără de Dumnezeu„Se spune că de pe Crucea pe care era răstignit, Iisus vedea cu ultimile-i zvâcniri de viață pământească două lucruri, care pentru lumea de atunci păreau a fi eterne: fortăreața romană Antonia și Templul Iudaic. Și totuși, ele aveau să dispară cu timpul, sub nisipul neiertător al istoriei. Dar nu și privirea ETERNITĂȚII, care pentru …
- Sorina Matei: Americanii condamnă CCR și sancționează toată România – pe bună dreptate – pentru că 9 oameni au anulat votul românilor la comandă„Americanii condamnă CCR și sancționează toată România – pe bună dreptate – doar pentru că 9 oameni au anulat votul românilor la comandă/ telefon fără nicio dovadă de fraudă – iar dna Scântei face filosofia elefantului din încăpere, justificând aberația democratică”, scrie, pe Facebook, jurnalista Sorina Matei. „Am dat foc la casă că scârțâia ușa. O …
- Marius Tucă: Nicuşor Dan nu e preşedintele unei ţări, ci un influencer, un ONG-ist care se plimbă prin ţarăMarius Tucă a fost invitat, marți, în cadrul emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” și a analizat statutul României pe plan extern, având în vedere absența președintelui Nicușor Dan de la cele mai importante evenimente desfășurate în ultima perioadă. Marius Tucă a declarat în cadrul emisiunii faptul că România „nu mai există” pe harta Europei, din …
- Petrişor Peiu: Guvernul Bolojan a pierdut încrederea investitorilor, costul împrumuturilor României crește din nou abruptLiderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat că împrumuturile statului român continuă să crească exponențial, după ce Ministerul Finanțelor a contractat aproape un miliard de lei de la bănci la dobânzi uriașe. Acesta acuză guvernul Bolojan că a pierdut încrederea investitorilor și condamnă inconștiența cu care este aruncată România în capcana datoriilor și a dobânzilor …