George Simion discurs în italiană la reuniunea suveraniștilor de la Florența: Vor să ne interzică să folosim cuvinte precum mama, tata sau patria
Președintele AUR, George Simion, a susținut duminică, 3 decembrie, un discurs în italiană în fața a peste 2000 de europeni adunați la evenimentul organizat de Grupul Identitate și Democrație cu tema „Free Europe! Jobs, security and common sense”.
La evenimentul din Florența au participat lideri importanți ai partidelor suveraniste din Uniunea Europeană. Gazda evenimentului a fost Matteo Salvini, președinte Liga. George Simion și-a început discursul spunând că „viitorul nostru este împreună!”
„Ne-am reunit în acest minunat oraș Florența toate partidele care doresc să aibă o Europă a popoarelor, o Europă a identității. Sunt mândru că sunt român, că vin din România, așa cum sunteți voi mândri să fiți italieni și membri ai Lega. Sunt liderul principalului partid suveranist din România. Luptăm pentru apărarea valorilor noastre naționale, a valorilor comune, luptăm pentru patrie, familii, Dumnezeu și luptăm pentru libertate”, a afirmat liderul AUR.
Președintele AUR a subliniat că românii și italienii au o origine culturală comună, originea latină, originea creștină. „Stânga vrea să ștergă aceste origini comune. Ei vor să renunțe la națiuni, precum și la familia naturală. Suntem cu toții în favoarea ordinii naturale”, a completat George Simion.
Acesta a precizat că „aici, la Florența, Dante Alighieri a oferit lumii „Divina commedia” o alegorie plină de învățături valoroase. Ce putem vedea astăzi în Europa? Infernul! Infernul pentru că avem migranți ilegali, infernul pentru că avem dezindustrializare, infernul pentru că ne confruntăm cu distrugerea identității naturale și cu declinul creștinismului. Vor să ne interzică să folosim cuvinte precum mama, tata sau patria. Este un adevărat infern. Noi, patrioții uniți ai celor 27 de state ale Uniunii Europene, trebuie să fim uniți pentru alegerile europene de anul viitor. Vrem să apărăm valorile reale ale patriilor noastre: mamă, tată și copii”.
Președintele AUR a mai spus că partidele suveraniste din Europa își doresc „o societate sănătoasă și sănătoasă vrem să o menținem, fără stăpâni, fără oameni nebuni, fără oameni ca Frans Timmermans și Ursula von der Leyen, fără acești nebuni de la Bruxelles care vor să creeze un super stat european. Avem o oportunitate istorică, pas cu pas, putem trece în purgatoriu și apoi în paradis”.
Nu în ultimul rând, George Simion s-a adresat și românilor prezenți în sală, în Italia, precum și celor de acasă: „Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumnezeu să binecuvânteze toate națiunile din Europa! Dumnezeu să binecuvânteze continentul nostru străbun!”.
Discursul președintelui AUR a fost însoțit de ropote de aplauze pe întreg parcursul său.