Drumurile din România au fost în 2019 cele mai periculoase din UE

În timp ce drumurile europene au fost şi în 2019 cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 51 de accidente mortale la un milion de locuitori, România este pe ultimul loc în UE la acest indicator, în condiţiile în care a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (96 de accidente mortale la un milion de locuitori, aproape dublu faţă de media din UE), a anunţat joi Comisia Europeană.
Un număr estimat de 22.800 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE în 2019, cu aproape 7.000 de persoane, sau 23%, mai puţin decât în 2010, şi cu 2% mai puţin decât în 2018.
„Niciun deces sau accident grav pe drumurile din Europa în 2050. Acesta este obiectivul nostru. Ne propunem cu 50% mai puţine decese şi cu 50% mai puţine accidente grave până în 2030 şi ştim că această ţintă poate fi atinsă. UE a înregistrat o scădere substanţială a deceselor rutiere în trecut, dar în ultimii ani cifrele au stagnat. În plus, discrepanţele în rândul statelor rămân mari”, a declarat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.
Cifrele publicate de Executivul comunitar arată că tendinţa generală este una descrescătoare. Opt state membre au înregistrat în 2019 cel mai mic număr de decese provocate vreodată de accidentele rutiere: Croaţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg şi Suedia.
Cele mai sigure drumuri din UE sunt în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Irlanda (29 de decese la un milion de locuitori). În schimb, în România anul trecut s-au înregistrat 96 de decese la un milion de locuitori în accidente rutiere, cel mai ridicat procent din UE. Urmează Bulgaria şi Polonia cu 89 respectiv 77 de decese la un milion de locuitori.
România a înregistrat totuşi progrese în ultimii 10 ani, în condiţiile în care numărului de accidente rutiere mortale a scăzut de la 117 decese la un milion de locuitori în anul 2010 până la 96 de decese la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă o reducere de 22%.
Alte state membre au înregistrat progrese şi mai mari: Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei state baltice (Letonia, Lituania şi Estonia) precum şi Croaţia au înregistrat reduceri peste medie (cuprinse între 30% şi 40%) ale deceselor în accidente rutiere.
Accidentele rutiere mortale şi vătămările cauzate de accidente rutiere le afectează nu doar pe victime, ci şi întreaga societate, costurile socio-economice estimate ridicându-se la 280 de miliarde de euro, sau aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al UE.
Sursa: www.agerpres.ro
- Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă – infractorii bugetului național. “Pușculița magică” se va transforma în dosar penalCeea ce au făcut guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu cu fondul de rezervă bugetară al Guvernului nu este politică. Este crimă organizată de la vârful statului. Sub paravanul urgenței și al “nevoilor comunităților locale”, zeci de miliarde de lei au fost direcționați discreționar, ilegal, pentru a cumpăra influență, voturi și tăcere. Această …
- Austria ține prețurile mari la energie în România, Bulgaria și GreciaConsumatorii industriali de energie electrică din România, Bulgaria și Grecia au cerut Comisiei Europene stabilirea unui mecanism de sprijin în raport cu prețurile angro mari la electricitate suportate de industriile energointensive, în special de cele din Europa de Sud-Est, din cauza fragmentării pieței europene unice de profil ca urmare a insuficienței interconexiunilor energetice dintre țările …
- Ipocrizia ministrului Energiei: Dacă subordonații mei directori își scad salariul cu 20% mi-l scad și euMinistrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi, despre renunţarea benevolă a unei părţi din salariu, de către şefii din companiile din energie, că dacă ei îşi scad 20% din salariu, este dispus să îşi scadă şi ei salariul cu 20%. ”Dacă avem o decizie guvernamentală asumată de premier, este evident că o să port această …
- Sindicaliştii de la Apele Române protestează în faţa Ministerului Mediului: Tăiaţi bani de la parlamentari, nu de la noi!Câteva zeci de sindicalişti de la Apele Române protestează, vineri, pentru două ore, în faţa Ministerului Mediului, faţă de diminuarea veniturilor salariale prin reducerea sporului de condiţii vătămătoare de muncă. Acţiunea, care se va desfăşura până la ora 13:00, se înscrie în seria protestelor stabilite de Blocul Naţional Sindical (BNS) şi începute cu o zi în urmă …
- Sorin Faur: România a fost laborator și poligon pentru numeroase clase de muniție cu care se rade sistematic de pe fața pământului democrația liberală, în sensul ei nepervertit de ideologii ultimului sfert de veacRomânia a fost laborator și poligon pentru numeroase clase de muniție cu care se rade sistematic de pe fața pământului democrația liberală, în sensul ei nepervertit de ideologii ultimului sfert de veac. De fapt, „ideologi” e o etichetă exagerat de generoasă. În fond, doar niște activiști cu propaganda ai unor entități dubioase care îi plătesc …