Politică

George Simion (AUR): Ambasadorul austriac nu are ce căuta la mine până nu suntem cu drepturi depline în Schengen

Liderul AUR, George Simion, candidat la Preşedinţie, a afirmat, sâmbătă seara, la Arad, că, dacă va fi preşedinte, îi va primi în biroul său pe toţi ambasadorii străini pentru a discuta „de la egal la egal”, mai puţin pe cel al Austriei, pe care nu l-ar primi până ce România nu ar deveni membru Schengen cu drepturi depline.

Prezent la o întâlnire cu membri şi simpatizanţi AUR la Cinema Arta din Arad, Simion şi-a atacat unii dintre adversarii politici, între care Elena Lasconi, despre care a spus că s-a „închinat la ambasade şi ambasadori” în speranţa că va deveni preşedinte.

„Eu voi fi preşedintele României şi nu mă voi închina pe la ambasade străine. Toţi ambasadorii sunt bineveniţi să vină în biroul nostru, să discutăm de la egal la egal, dacă suntem parteneri şi dacă suntem membri cu drepturi depline în alianţele din care facem parte. Toţi ambasadorii, în afară de unul, unul singur: ambasadorul austriac nu are ce căuta până când România nu va fi membru cu drepturi depline în Schengen”, a spus liderul AUR.

El l-a atacat şi pe premierul Marcel Ciolacu, afirmând că acesta este „trădător” pentru că nu ar susţine companiile româneşti, dar ar da ajutoare de stat unor companii străine

„Astăzi România anual ar trebui să primească din fonduri europene zece miliarde de euro. Reuşeşte să atragă doar vreo şase miliarde, din care patru pleacă instant în ţările de unde au venit. În loc să cumpărăm locomotive, vagoane din Polonia sau din Suedia, mai bine cumpărăm material rulant de la ai noştri, de la Astra Vagoane Arad, ca să avem locuri de muncă bine plătite în ţara noastră. Dar lucrul ăsta nu-i posibil pentru că avem un premier trădător, cu care o să mă confrunt în turul II al alegerilor prezidenţiale, care dă ajutoare de stat către Coca-Cola. Atâta a înţeles el din limba engleză. Aşa a înţeles el că trebuie condusă o ţară, din păcate”, a declarat candidatul AUR la Preşedinţie.

Simion a spus că Marcel Ciolacu „s-a făcut de râs” la Londra, pentru că „acolo nu ştia limba engleză în faţa premierului britanic”.

„Marcele, uite, îţi transmit de aici, de la Arad, că dezbaterea o să o avem în limba română şi promit să nu vorbesc despre ştii tu ce”, a afirmat liderul AUR.

În discursul său în faţa a sute de persoane, George Simion a spus că şi despre Donald Trump s-au afirmat multe şi totuşi a câştigat alegerile, aşa cum şi despre el se fac afirmaţii în spaţiul public, precum cea că ar fi spion.

„Lupul, lupul, lupul au tot strigat şi prin Statele Unite despre Trump, tot aşa, dragi prieteni, tot Kamala, dar nu de Câmpulung, ci de California, tot CNN-ul, tot aceleaşi minciuni, şi la finalul cursei a câştigat cine trebuie, cine se roagă la Dumnezeu”, a afirmat Simion.

Vizita la Arad

Liderul AUR s-a aflat la Arad pentru a-şi prezenta proiectul politic şi pentru a-i susţine pe candidaţii pentru Parlament.

Lista de candidaţi AUR Arad pentru Senat este deschisă de Teofil Parasca, urmat de Florin Galiş, Ana Hăncilă, Dorin Ilinca şi Ionuţ Răducan.

La Camera Deputaţilor, lista este deschisă de Dan Artimon, urmat de Mihai Pascariu, Ciprian Vărşan, Denisa Crişan, Ciprian Băguţ, Ancuţa Dărău, Fănică Căpălnăşan, Eduard Florea şi Claudius Nichitean.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button