România clocotește. Presiunile sociale cresc de la o zi la alta: profesori în stradă, medici epuizați, fermieri revoltați, antreprenori sufocați de taxe și birocrație. În tot acest timp, statul mimează reforma, promite, tergiversează și amână. Se merge în pas de melc, cu o lentoare care nu mai poate fi justificată, într-un moment în care schimbarea ar trebui să fie explozivă, nu decorativă.
Românii cer reducerea cheltuielilor publice, tăierea privilegiilor, digitalizarea reală a administrației, respect pentru munca cinstită și un stat care nu se mai întoarce împotriva propriilor cetățeni. Răspunsul autorităților? Încă un comitet, încă o strategie, încă un termen „după alegeri”. Reforma reală a fost înlocuită cu conferințe de presă și vorbe frumoase.
În realitate, guvernarea s-a transformat într-un mecanism de conservare a haosului. Instituțiile inutile rămân în picioare. Pilele, rudele și incompetenții nu sunt deranjați. Sistemul paralel cu România reală trăiește bine-mersi, în timp ce românii onești plătesc nota.
Adevărul e simplu și dureros: statul nu vrea să facă reforme. Se teme. Pentru că reforma înseamnă să tai în carne vie, să renunți la sinecuri, să pierzi controlul asupra rețelelor clientelare. Așa că se trage de timp. Se fac pași mici, suficienți cât să păcălești Bruxelles-ul, dar prea puțini ca să simtă românii. Însă timpul s-a scurs. Pasul de melc nu mai e o opțiune când țara e pe marginea prăpastiei.
