George Simion anunță proteste la București, Sebeș și Rădăuți: AUR nu va accepta în veci privatizarea pădurilor României
Președintele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, George Simion, face apel la mobilizare în București și în țară. PSD, PNL și UDMR vor să privatizeze pădurile României. Liderul AUR și sindicaliștii din domeniu susțin că pădurile României vor ajunge pe mâninile mafiei lemnului din Austria, iar regia de stat Romsilva va fi privatizată printr-un proiect de lege dubios promovat de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă cu susținerea din umbră a UDMR.
Proteste vor avea loc în București la inițiativa Federaţia Sindicatelor Silva, protest la care se pot alătura și românii care luptă pentru pădurile țării. Federaţia Sindicatelor Silva organizează, joi, un miting de protest în faţa Guvernului, solicitând Executivului să renunţe la ideea privatizării pădurilor.
Membrii și simpatizanții AUR vor protesta pe 15 ianuarie, duminică – ora 14:00, la Sebeș și Rădăuți împotriva mafiei austriece, care defrișează pădurile României de la Egger și Kronoșpan.
Sindicaliştii de la Federația Sindicatelor Silva solicită Parlamentului României să nu valideze legislaţia „care destructurează proprietatea publică din ţara noastră”.
„5.000 de silvicultori vor transmite mesajul celor care îngrijesc zi de zi pădurea şi cărora le pasă cu adevărat de soarta codrilor româneşti: Pădurile României nu sunt de vânzare! Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi. Guvernul României nu are un mandat democratic pentru privatizarea pădurilor ţării, iar Parlamentul României trebuie să apere proprietatea publică şi interesul naţional!”, se menţionează în comunicat.