Internațional

Generația Z din Nepal arată că actualul sistem corupt de partide politice este expirat

Fiecare generație își trăiește propria revoluție. Unele au fost sângeroase, altele pașnice, dar toate au avut același scop: schimbarea unui sistem care nu mai funcționa. Generația Z din Nepal transmite un semnal clar: partidele politice corupte, care au capturat statul, sunt deja relicve ale trecutului.

Revoluțiile nu sunt chestiuni punctuale, izolate într-un loc sau un moment. Ele cuprind regiuni, zone întregi și, de cele mai multe ori, devin globale. Așa cum Primăvara Națiunilor a traversat Europa în secolul XIX, așa cum căderea comunismului a început în câteva puncte și a măturat un continent întreg, și astăzi vedem cum scânteia unei generații poate aprinde focul schimbării la scară planetară.

Statele moderne, care pretind că funcționează în numele poporului, au devenit captive. Sub masca democrației, ele au fost acaparate de oligarhii și de clici politice care guvernează doar pentru propriul interes. Poporul plătește taxe, se sacrifică, iar rezultatul este mereu același: cheltuieli publice nesustenabile și lipsă de responsabilitate față de cetățeni.

Aceste state, prin instituțiile lor, nu mai reprezintă oamenii. Ele strâng fonduri colosale și apoi le delapidează prin corupție, contracte cu dedicație și scheme financiare opace. Politicienii care le conduc trăiesc în lux, în timp ce generații întregi au muncit fără să vadă mari realizări. Acesta este mecanismul de prăduire care s-a repetat peste tot în lume.

Generația Z din Nepal a înțeles că nu există viitor într-un astfel de sistem. Ea își asumă curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a contesta ordinea impusă și de a-și căuta propria identitate. Lăsată la marginea deciziilor, ignorată de elite, această generație a crescut în tăcere și, în final, a explodat.

Nu trebuie să uităm că revoluțiile de obicei trec granițele. Comunicarea internațională, rețelele sociale și transmiterea instantanee a informației fac ca o idee născută într-o piață din Kathmandu să ajungă imediat la București, Berlin sau New York. Atitudinea revoluționară devine contagioasă, iar oamenii se contaminează emoțional.

Mulțimile urmează exemplele altora, se lasă împinse de propriile frustrări și de imaginea succesului din altă parte. Astfel, schimbarea devine inevitabilă. Sistemul global, bazat pe corupție și minciună, este falimentar. O lume întreagă începe să-l vadă așa cum este.

Există, fără îndoială, o paralelă între revoluția prin vot din România din decembrie și ceea ce trăiește Nepalul astăzi. Mecanismele au fost aceleași: oamenii nu mai suportă să fie furați și manipulați, iar dorința de a înfrânge un sistem corupt a devenit mai puternică decât frica. Ceea ce se întâmplă în Nepal nu este un accident, ci parte a unei mișcări mai mari care poate marca istoria epocii noastre.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button