Știrile 60m.RO

Generalul SRI „Anaconda” își reinventează afacerea: firma Elenei Istode, implicată în dosarul Coldea-Dumbravă, a trecut pe pierderi și s-a reorientat spre PR

Firma de consultanță a Elenei Istode, zisă „Anaconda”, fost general SRI și șefă a ofițerilor acoperiți, a înregistrat, pentru prima dată de la înființare, pierderi financiare. După explozia de profit din 2023, în perioada operațiunii „Bani pentru intervenții în justiție”, compania a intrat pe minus în 2024, pe fondul anchetei DNA care i-a trimis în judecată pe foștii săi șefi, generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. În martie 2025, Istode și-a schimbat strategia, modificând obiectul de activitate al firmei către „relații publice și comunicare”.

Lovitură dură pentru una dintre firmele implicate în dosarul care zguduie Serviciul Român de Informații. Compania SC Cocoandconsulting SRL, deținută de Elena Istode, fost general SRI cunoscută sub porecla „Anaconda”, a trecut, în 2024, pe pierderi financiare după ani la rând de profituri considerabile.

Potrivit unui document oficial obținut de Jurnalul, în 12 martie 2025, Elena Istode a decis schimbarea obiectului de activitate al firmei din „activități de consultanță în afaceri și management” în „relații publice și comunicare”. Noua strategie include și obiecte de activitate secundare, precum „prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe”, „studii de piață și sondaje de opinie”, dar și „plasarea forței de muncă”.

Această mutare vine pe fondul problemelor majore ale „grupării generalilor” Coldea-Dumbravă, anchetată de DNA. În 3 iulie 2025, procurorii i-au trimis în judecată pe Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă, acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, exercitarea fără drept a unei profesii și spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei.

În referatul DNA, firma Elenei Istode este menționată direct. Procurorii arată că, în perioada 2022-2024, casa de avocatură a lui Doru Trăilă a efectuat plăți repetate către compania lui Dumbravă, SC Wise Line Consulting SRL, iar aceasta, la rândul ei, a redirecționat fonduri către alte firme, printre care SC Cocoandconsulting SRL a Elenei Istode.

„Cea mai mare parte a încasărilor era redirecționată către SC Wise Line Consulting SRL”,
se arată în documentul DNA.
„După încasarea banilor, această firmă a efectuat plăți către alte societăți de consultanță, fiind nominalizate SC Strategic Sys SRL, SC Cocoandconsulting SRL și SC Interdiligence Consulting SRL.”

Firma „Anacondei” a avut o creștere spectaculoasă în perioada în care presupusa rețea acționa nestingherită. În 2023, anul de vârf, compania a avut o cifră de afaceri de 803.180 lei și un profit net de 629.931 lei.
Însă, după declanșarea anchetei DNA, rezultatele s-au prăbușit. În 2024, cifra de afaceri a scăzut dramatic la 34.317 lei, iar pierderile s-au ridicat la 74.672 lei.

Elena Istode a înființat SC Cocoandconsulting SRL în februarie 2020, cu sediul social inițial în Sectorul 3, București. În august 2023, firma și-a mutat sediul pe Bulevardul Geniului nr. 46-48, într-o zonă strategică, aproape de Palatul Cotroceni și instituții precum SPP, DGPI și Poliția de Frontieră.

Istode este o figură controversată în istoria SRI. Fostă șefă a Direcției de Securitate Economică, coordona ofițerii acoperiți din presă, ANAF și Ministerul Afacerilor Interne. A fost trecută în rezervă în 2017, prin decret prezidențial semnat de Klaus Iohannis, după ce în spațiul public au apărut fotografii din vacanțe luxoase petrecute la Monaco și Cannes, în compania fostului deputat Cristian Rizea, condamnat definitiv pentru spălare de bani.

Dosarul „Bani pentru intervenții în justiție” se află acum pe rolul Curții de Apel București, fiind înregistrat cu numărul 4374/2/2025, la Secția a II-a Penală. Până la acest moment, nu a fost stabilit primul termen de judecată.

În paralel, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă au deschis două procese împotriva DNA și a procuroarei care a instrumentat cazul, Mihaiela Moraru Iorga.
Primul termen este programat pe 14 octombrie 2025, iar al doilea pe 26 noiembrie 2025, la Tribunalul București.

Transformarea afacerii Elenei Istode sugerează o încercare de repoziționare pe piață, după ce implicarea în dosarul Coldea-Dumbravă a afectat grav imaginea și veniturile companiei

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button