Generalul maior Nicolae N. Roman „Poporul român trebuie redeșteptat!”

General maior dr. Nicolae N. Roman, invitat în cadrul emisiunii de luni seara realizată de George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, ar califica modalitatea în care cei aflați la conducere au tergiversat scandalul cu așa-zis-ul Ținut Secuiesc în felul următor: „având în vedere faptul că observațiile noastre nu au fost băgate în seamă, deși am atras atenția asupra faptului că s-ar putea întâmpla așa ceva, să avem o declarație de război peste noapte și să nu știm de unde a venit, asistăm la ceea ce astăzi nu se mai pomenește despre nume și prenume, ci despre entități politice.

S-ar putea să existe o înțelegere peste capetele celor care au votat PSD-ul, organizație politică care, prin alegeri trebuia să fie la guvernare acum și care, bătându-și joc de electorat, a dat puterea din mână și, actuala putere care, se găsește instalată în instituția prezidențială.”

Domnul General Nicolae N. Roman atrage atenția că avem o mare problemă dacă „în 5 zile nu s-au găsit dovezi pentru a-l aresta pe cel care a comis actul de înaltă trădare”. Acesta se dezice și se delimitează de numele celor aflați la guvernare pentru că, în calitatea pe care o are se așteaptă ca cel care conduce armata în calitate de comandant să fie un om de onoare.

În legătură cu restricțiile de circulație care nu vor fi ridicate începând cu data de 15 mai, Generalul maior dr. Nicolae N. Roman precizează că decretele au fost anticonstituționale.

„În aceste zile se întâmplă lucruri care ne uimesc pe toți. Spre exemplu, declarația domnului Orban, în care ne-a ținut în fața televizoarelor pentru a nu spune nimic.

Armata este puternică dacă România este puternică din punct de vedere economic. Armata este oglinda societății. Nu putem reintroduce serviciul militar obligatoriu pentru că nu mai avem resurse proprii. Noi nu putem să stăm la masă cu ceilalți în condiții de egalitate pentru că nu avem armată.

Cei care se pregătesc să ia puterea în această țară trebuie să vină cu un program coerent, să-l pună în fața românilor.

Poporul român trebuie redeșteptat!” a mai adăugat Generalul maior dr. Nicolae N. Roman

%d blogeri au apreciat: