OpiniiPoliticăPrima PaginăȘtirile 60m.RO

Sondajul care produce supriza: AUR peste ALDE, PRO ROMÂNIA, PMP și UDMR la un loc

Redacția 60m.ro a realizat un sondaj online printre cititorii săi pentru a putea afla care sunt preferințele politice ale acestora.

Sondajul s-a desfășurat în perioada 23-24 iulie 2020, scopul acestuia fiind de a prezenta o imagine reală, nu deformată de rezultatele manipulatoare ale institutelor de sondare plătite din banii partidelor politice.

La sondaj au participat 3802 persoane. Rezultatele sunt afișate pentru data de 24 iulie 2020, ora 17.21.

Întrebarea ce a fost adresată celor chestionați a fost următoarea:

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cu ce partid politic ați vota?

Alianța USR+PLUS este formațiunea politică cea mai bine clasată, reușind să adune peste 33% din voturile celor chestionați, urmată de PNL ce a obținut votul a peste 19% dintre posibilii votanți. Cele două partide politice ar reuși împreună să obțină majoritatea parlamentară necesară guvernării României după alegerile parlamentare. În aceste condiții actualul premier, Ludovic Orban, are toate șansele să își păstreze poziția pe care o deține și să conducă România pentru încă 4 ani.

Surprinzătoare este poziția unui partid extraparlamentar și care adună peste 17% din voturi, adică cât ALDE, PRO ROMÂNIA, PMP și UDMR la un loc. Alianța pentru Unirea România, partid politic condus de unionistul George Simion și conservatorul Claudiu Târziu, a reușit să se facă prezent în spațiul public în perioada de criză prin promovarea unor mesaje naționaliste. Partidul s-a promovat intens prin intermediul rețelelor de socializare unde este foarte popular, mai ales în rândul românilor plecați din țară.

PSD este prăbușit în sondaje la sub 15%, indicând faptul că cel mai puternic partid din România ultimilor 30 de ani nu reușeste să se redreseze sub loviturile primite în epoca Dragnea. Marcel Ciolacu este un lider care machează bine pe plan intern dar nu reușește să fie un lider promițător în fața electoratului. Lipsa unor buni comunicatori costă PSD, partid ce își menține trendul descendent.

Traian Băsescu nu reușește să resusciteze PMP de la Bruxelles, unde a găsit un loc cald pentru pensie. Partidul riscă să dispară de pe scena politică din România la următoarele alegeri parlamentare. De aceeași soartă pare a se „bucura” și ALDE, Tăriceanu căutând o portiță de scăpare prin absorția de către un alt partid ce are șanse să intre în parlament.

Votul s-a realizat aici:

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button