Economie

Gazprom a tăiat gazul pentru România: Livrări reduse cu 90%

Gazprom a redus joi livrările de gaze către România de la o medie de peste 3 milioane de metri cubi pe zi, la 300.000, potrivit Europa Liberă. Directorul Transgaz spune că cea mai probabilă cauză este scăderea cererii de pe piața românească.

Gazele din Rusia ajung în România prin gazoductul Turkstream, via Bulgaria. În medie, între 8 și 9 milioane de metri cubi de gaze intrau în România pe această rută. Din cele peste 3 milioane de metri cubi pe care România îi importa de regulă, joi, această cantitate a fost de doar 300.000 de mc.

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, dă asigurări că, în ciuda scăderii exportului de gaze către România din partea Rusiei, nu vor exista probleme la iarnă cu alimentarea către populație.

„Nu vorbim de o sistare a importului. Dacă sistau, nu ar mai fi exportat nicio moleculă. Cred că e vorba și de cerere, căci altfel, dacă sistau nu mai veneau nici ăia 300.000 de metri cubi, sistau și asta era”, a spus acesta.

„Chiar dacă ar fi să nu mai vină nicio moleculă de gaz de nicăieri, noi putem trece iarna”, a adăugat acesta.

„Iarna trecută, consumul mediu a fost undeva la 55 și 57 de milioane de metri cubi pe zi, la temperaturile cele mai scăzute. Noi, cu 26 de milioane (producție zilnică) și cu 30-32 de metri cubi extrase din înmagazinare ne asigurăm gazele sută la sută fără mai fi nevoie de un import, dacă se pune problema să ajungem în situația să se sisteze importurile de gaze rusești”, a mai explicat șeful Transgaz.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button