FRITZ: Prețul gigacaloriei în Timișoara ar urma să crească de aproape trei ori

Distribuie acest articol!

Primarul Dominic Fritz a anunţat, într-un comunicat de presă, că va urma o majorare a facturilor la încălzire pentru abonaţii Colterm, societatea de termoficare din subordinea municipalităţii, ca urmare a exploziei preţurilor la combustibil.

Edilul anunţă că primăria face toate eforturile pentru ca facturile timişorenilor să crească cât mai puţin.

Conform sursei citate, în Consiliul de Administraţie al Colterm s-a stabilit, în baza metodologiei Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi având în vedere explozia neprevăzută a tarifelor la energie, un preţ actualizat de facturare a MWh, ce va fi prezentat în următoarea şedinţă a Consiliului Local Timişoara. În baza calculelor economice şi a cerinţelor legale, acest nou preţ este de 851,27 de lei MWh.

Subvenţia acordată de Primăria Municipiului Timişoara, la maximum permis de lege

Întrucât subvenţia acordată de Primăria Municipiului Timişoara este la maximum permis de lege, de 207,27 de lei/MWh, inclusiv TVA, preţul local al energiei termice facturată populaţiei ar trebui să crească de aproape trei ori, ajungând la 644 lei/MWh, inclusiv TVA.

„Criza mondială a energiei, dar şi poziţia economică vulnerabilă a Colterm, rezultatul anilor de administraţie dezastruoasă, obligă compania să crească preţul de facturare, care nu poate fi sub cel de producţie.

Asta este realitatea cifrelor, pe care nu o putem schimba. Este evident că timişorenii racordaţi la sistemul centralizat nu pot suporta facturi majorate de trei ori la energia termică şi de aceea preţul final îl vom stabili în urma şedinţei Consiliului Local Timişoara”, afirmă Dominic Fritz, în comunicatul remis, vineri, presei.

El punctează, totuşi, că în aceeaşi situaţie cu Timişoara se află şi alte 26 de oraşe din ţară, care au sisteme de termoficare centralizate şi care sunt nevoite acum să adapteze preţurile de facturare la noile tarife ale combustibililor.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: