Politică

Raed Arafat le spune românilor cum să petreacă de revelion: Ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor

Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat la televizor ce vor fare românii de revelion. „Nu modificăm regulile în noaptea de revelion. La miezul nopții ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”, afirmă Raed Arafat.

„Nu există în acest moment, eu știu că nu avem în acest moment intenția să modificăm regulile. Înțeleg că HoReCa vrea până la ora 1:00, dar este exact situația în care oamenii vor vrea să meargă la petreceri și peste tot, în locuri greu de controlat și să se infecteze. Înțeleg situația lor financiară, dar ei trebuie să înțeleagă că o astfel de recomandare nu este foarte bună pentru populația care vrea să meargă în astfel de locații”, a spus Raed Arafat.

„Regulile care au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern rămân. Nu avem intenția să înăsprim regulile, dar nu avem intenția să relaxăm regulile”, a reiterat șeful DSU.

Întrebat ce ar putea face românii la intrarea în anul 2021, Raed Arafat a răspuns: „Ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”.

„Sunt convins că unii vor coborî în fața blocului, dar să iasă cu mască, să respecte regula din spațiul public. Dar nu concerte, nu petreceri, așa ceva nu va fi posibil”, a completat el.

În privința celor care au rezervări la munte în pensiuni și hoteluri, secretarul de stat a spus că „soluția cea mai onorabilă și cea mai corectă” este ca cei care vor să petreacă revelionul este „să ducă mâncarea în cameră, să sărbătorești ca și cum ai fost acasă”, pentru a nu exista contact „intens” între persoane în sălile de evenimente.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button