Știrile 60m.RO

„TeleŞcoala profesorilor”, program de formare organizat de MEC şi TVR

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza, împreună cu Televiziunea Română, programul de formare pentru cadrele didactice „TeleŞcoala profesorilor”, care va include 15 cursuri privind utilizarea platformelor educaţionale pentru susţinerea de lecţii online.

Potrivit unui comunicat de presă al MEC transmis marţi, tematica abordată vizează funcţionalităţile puse la dispoziţie, în mod gratuit, de către Google şi Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education şi Microsoft Office 365.

Cursurile vor fi difuzate începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 9,00 – 9,30, cu reluare în aceeaşi zi, în intervalul orar 15,00 – 15,30, pe postul TVR2.

Cursurile vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât şi pe cel al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

„Pentru că educaţia trebuie să continue în orice condiţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susţină învăţarea online atât de necesară în condiţiile actuale”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, citată în comunicat.

Programul se înscrie în Strategia de dezvoltare a competenţelor cadrelor didactice pentru învăţarea online. 

Sursa: www.stiriletvr.ro

  • Guvernul nu se mai oprește: încă 1,1 miliarde împrumutate pentru a acoperi haosul bugetar
    Ministerul de Finanțe a mai adăugat încă 1,1 miliarde de lei la datoria publică, într-o încercare disperată de a acoperi deficitul bugetar tot mai adânc. Împrumuturile au devenit pentru acest guvern ceea ce este colacul de salvare pentru un înecat: un gest reflex, repetat obsesiv, fără niciun plan pe termen lung. În loc să construiască …
  • Guvernul amână bugetul pe 2026: România intră în noul an fără bază legală pentru cheltuieli
    Oficialitățile confirmă ceea ce toată lumea bănuiam: bugetul de stat pentru 2026 nu va fi votat în acest an. Practic, România va intra în luna ianuarie fără fundament bugetar aprobat, ceea ce înseamnă că statul nu va putea angaja cheltuieli decât în limita prevederilor minimale, restrictive, menite să mențină aparatul administrativ la nivel de supraviețuire. …
  • Dobândă mică, inflație mare: statul român vinde iluzii prin titlurile Tezaur
    Statul român lansează din nou programul Tezaur, afișând cu mândrie o dobândă de 7,4%, ca și cum ar oferi românilor o oportunitate financiară reală. În realitate, această dobândă este sub nivelul inflației reale, ceea ce înseamnă că fiecare cetățean care împrumută statul pierde bani. Câștigul este doar unul aparent, o cifră frumos ambalată într-o broșură …
  • Drumul Expres Craiova–Pitești se surpă: pământul o ia la vale la nici un an de la inaugurare
    La mai puțin de un an de la inaugurarea lucrărilor, Drumul Expres Craiova–Pitești începe deja să dea semne grave de instabilitate. Imaginile și rapoartele din teren arată alunecări masive de sol, terasamente care cedează și zone în care carosabilul riscă să fie afectat înainte ca traficul intens să își spună cuvântul. Este una dintre cele …
  • Gabriel Florea: „Plafonul cash a blocat cash flow-ul firmelor”. AUR cere schimbarea legii
    Plafonul impus de stat pentru plățile în numerar a devenit una dintre cele mai absurde măsuri adoptate în ultimii ani, lovind direct în mediul de afaceri și sufocând activitatea economică a mii de firme. Într-o conferință recentă, deputatul AUR Gabriel Florea a explicat clar cum această limitare artificială a transformat România într-una dintre cele mai …
Back to top button