Generalul (r) Silviu Predoiu, fostul prim-adjunct al Serviciului de Informații Externe (SIE), face o paralelă între România și Polonia, în contextul dezbaterilor referitoare la faptul că președintele SUA, Joe Biden, a vizitat deja de două ori Polonia, fără să pășească în România. Predoiu susține că totul ține de atitudinea conducătorilor români, care, spre deosebire de cei polonezi, preferă să se conformeze și să renunțe inclusiv la interesul național pentru a face pe plac marilor puteri. Fostul șef SIE dă exemplul președintelui Iohannis și al celor care îi acuză că ar fi pro-ruși pe românii care critică acțiunile Ucrainei în cazul canalului Bîstroe.
Mesajul publicat de Silviu Predoiu pe pagina sa de Facebook:
În comentariile la postarea de ieri, mai mulți interlocutori m-au întrebat care ar fi explicația mea pentru faptul că președintele Biden a ales să viziteze Polonia de două ori în ultimele 12 luni și niciodată România. Sunt conștient că răspunsul la această întrebare este mult mai complicat decât permite o postare pe FB, sunt conștient că în evaluarea americană a contat și nivelul achizițiilor militare realizate de polonezi, așa cum se menționa în unul din comentarii, sunt conștient că nivelul relațiilor este altul, pentru că de aceea polonezii nu mai au nevoie de viză și noi da. Și totuși, în opinia mea, acestea sunt, dacă ne uităm cu atenție, niște consecințe ale unor acțiuni întinse pe decenii, indiferent cine s-a aflat la putere la Varșovia.
Voi începe însă prin a mai adăuga câteva întrebări:
* De ce mai toate supermarketurile din Europa, noi incluși, găzduiesc numeroase mărfuri provenite din Polonia, de la fructe și legume proaspete, preparate sau semipreparate alimentare din cele mai diverse, până la articole vestimentare, electrotehnice, mobilă și decorațiuni, în timp ce noi găsim uneori cu greutate, la noi acasă, produsele românești?
* De ce un operator comercial polonez ca PEPCO se poate extinde atât de rapid la nivel continental, doar în România având în prezent peste 400 de magazine deschise, iar noi abia dacă avem o prezență simbolică pe piața poloneză?
* De ce Donald Tusk, fostul premier polonez, a avut două mandate de președinte al Consiliului European, în timp ce pe președintele nostru, ce teoretic vânează și el o poziție undeva, la NATO sau UE, l-au tăiat toate agențiile de știri și ziarele mari din poză când i-a insoțit pe Macron, Scholz și Draghi la Kiev?
* De ce populația Poloniei a crescut cu 3 milioane din 1990 până astăzi iar a României a scăzut cu 4,5?
* De ce politicienii noștri, de câte ori vorbesc despre securitatea militară a României, fac în primul rând trimitere la apartenența noastră la NATO și la cei 2500 de soldații americani, francezi, olandezi, italieni, germani, etc. detașați în țara noastră și abia apoi (eventual!) la cei 70.000 militarii români, în timp ce Polonia, considerată de oficiali ai Departamentului apărării drept “cel mai important partener al SUA în Europa continentală”, cu o armată deja văzută de unii experți ca cea mai buna din UE, și-a propus ca în 12 ani să aibe și cea mai mare forță militară terestră din Europa? De ce, la noi, cel mai des politicianul vorbește despre militari atunci când se referă sporurile lor care ar trebui tăiate sau la pensiile lor și la “nevoia” ca acestea să fie, desigur, tăiate, în timp ce în Polonia, prin condițiile asigurate de stat, inclusiv financiare, atractivitatea carierei militare este foarte ridicată?
Veți spune că întrebările de mai sus sunt cumva frivole și, mai ales, că nu au nicio legătură cu subiectul pe care îl discutam. Și, desigur, ați putea spune că pot fi aduse la fel de multe contrargumente. Că Polonia nu e nici pe departe perfectă. Și iar ați avea dreptate.
Probleme cu sistemul de justiție noi, probleme maaaari cu justiția ei. Probleme cu statul de drept noi, probleme maaari cu statul de drept ei. Proceduri de infringement – ei. Restrictionarea severă a dreptului la avort – ei (și SUA). Și aș putea continua. Iar dacă ne uităm puțin în istoria recentă, vedem că și la ei, ca și la noi, a existat o oarecare instabilitate guvernamentală: 16 premieri ei, 18 noi, președinți și premieri contestați, corupție la nivel înalt. Și atunci de unde diferența de rezultat? Din atitudine!!
Pentru că în timp ce noi, la îndemnul politicienilor noștri de două parale, continuăm să trăim în trecut, căutând încă, la mai bine de treizeci de ani de la revoluție, responsabili pentru timpuri de mult apuse, polonezii au decis să lase ce a fost pentru istorici și să privească înainte, focalizându-se pe construirea viitorului lor.
Pentru că și-au definit obiective naționale clare și realiste, pentru care au elaborat programe de acțiune cu termene și responsabilități bine definite, și care au fost implementate în continuitate de guvernele succesive.
Pentru că în încercarea de a distrage atenția de la inadaptarea și incapacitatea lor de a gestiona responsabilitățile ce vin odată cu puterea, politicienii români au lansat constant subiecte ce au dus la dezbinarea și polarizarea accentuată a societății, în timp ce polonezii au căutat constant, în orice context, motive de coagulare a voinței și energiilor populare.
Pentru că în timp ce noi auzim de câteva ori pe zi, indiferent de temă, că nicăieri în Europa nu este atât de rău ca la noi, polonezilor li se spune, la fel de des, că nicăieri în aceeași Europă nu este la fel de bine ca la ei. Pentru că noi evidențiem mereu lucrurile care ne rușinează ca națiune, iar ei pe cele care îi fac să fie mândri.
Pentru că politicianul polonez este, de cele mai multe ori, asemenea lui Donald Tusk, unul cu convingeri ferme, cu principii și valori solide (nu neapărat pe placul UE) pe care este pregătit să le promoveze și apere fără temerea că ar putea supăra parteneri sau non parteneri, strategici sau nu deopotrivă.
Pentru că un interlocutor “aliniat”, fără vreo opinie personală, gata să voteze alături de cei puternici chiar și atunci când interesele sale sunt amenințate, poate fi oricând util dar nu și respectat. Iar aceștia sunt întotdeauna buni pentru poziții în rândul doi dar niciodată pentru cele din frunte, care cer hotărâre, asumare, fermitate, pricepere și putere de muncă.
N-aș vrea să creadă cineva că fac apologia Poloniei și a regimului său politic. Cred doar că momente precum vizita președintelui Biden în Polonia și neluarea în calcul a României, pentru a N-a oară, ar trebui să fie un prilej de serioasă reflecție și, poate, de trezire. Eu mi-am dedicat viața României și pentru mine nu există o altă țară care să merite mai mult să fie iubită, să-i fie apărate interesele sau, la nevoie, să te sacrifici pentru ea. Și tocmai de aceea mi-e tot mai greu să-mi stăpânesc amărăciunea și furia atunci când aud îndemnuri precum cel de ieri, al președintelui Iohannis ”Nu cred că în acest moment e potrivit să atacăm ucrainenii pe baza unor date incerte. Ei acum nu au nevoie să fie certați, au nevoie de sprijin. Nu vreau absolut deloc să se tolereze lucrări care pun în dificultate biodiversitatea Deltei dar nici nu e bine să ne ambalăm fără știm despre ce este vorba. Eu cred că multe declarații sunt neproductive și nepotrivite. …Dar pot să vă spun sigur că vor fi unii care se bucură, și aceia vor fi la Moscova”. Aceasta este diferența, de aceea nu vine președintele american în România ci merge în Polonia. Pentru că ei dacă își urmăresc interesele naționale nu sunt anti UE, sunt doar patrioți, iar noi dacă discutăm doar suntem pro-ruși, că așa zice Iohannis.
Cred că este destul, ar tebui să ne mai și trezim, să ridicăm capul din pământ, pentru că noi nu suntem umilii Europei.
