Fostul premier bulgar Boiko Borisov, reținut într-un dosar de corupție al Parchetului UE
Fostul prim-ministru bulgar Boiko Borisov a fost reținut joi seara, în cadrul unei operațiuni a poliției legate de anchetele parchetului european (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi, care a venit personal în Bulgaria.
Au fost reținuți și fostul ministru de Finanțe Vladislav Goranov, fostul președinte al comisiei parlamentare bugetare Menda Stoyanova, precum și consilierul de presă al lui Borisov, Sevdalina Arnaudova, se arată într-un comunicat al ministerului bulgar de Interne, citat de Reuters.
„O operațiune de amploare este în desfășurare în legătură cu 120 de dosare ale Parchetului European din Bulgaria. La multe adrese sunt efectuate percheziții și sechestre. În prezent sunt reținuți Boiko Borisov, Vladislav Goranov, Menda Stoyanova și Sevdalina Arnaudova”, se arată în comunicatul autorităților bulgare.
Conform informațiilor de pe pagina de Facebook a EPPO, Laura Codruța Kovesi se afla joi în Bulgaria, unde s-a întâlnit cu ministrul de Interne, ministrul de Justiție și procurorul general.
„Consecvență, hotărâre, acțiune. Cuvintele-cheie care descriu o vizită foarte productivă în Bulgaria. În această dimineață, procurorul-șef european a avut întrevederi cu ministrul de interne, M. Rașkov, ministrul justiției, doamna Iordanova și o vizită de curtoazie la procurorul general, M. Gheshev”, informează EPPO.