Politică

Firma soacrei lui Eugen Tomac a primit fonduri PNRR pentru digitalizare

O firmă patronată de soacra europarlamentarului PMP Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a beneficiat în anul 2025 de fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În comunicarea oficială, la contactul firmei apar telefonul și e-mailul cumnatei lui Tomac, responsabilă la stat cu derularea altui proiect din PNRR. În cadrul firmei a lucrat și soția liderului PMP, Diana Postică, în prezent vice-consul în cadrul Ambasadei României la Bruxelles, unde își desfășoară activitatea și Parlamentul European.

  • Firma Confluențe Est SRL București patronată în acte de Maria Postică, soacra lui Eugen Tomac a beneficiat în anul 2025 de fonduri PNRR în cadrul unui contract încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Scopul proiectului a fost creșterea nivelului de digitalizare a societății, iar valoarea nerambursabilă s-a cifrat la aproape 145.000 de lei.
  • „Nu am nicio legătură cu acel proiect, nu am fost implicat”, a declarat Eugen Tomac
  • În comunicatul care anunța deschiderea proiectului, la contact au fost trecute e-mail-ul și numărul de telefon al cumnatei lui Tomac, Stela Culic, angajată a unui institut de cercetare unde apare ca responsabilă de derularea altui proiect PNRR.
  • Conform unei declarații de avere, soția lui Tomac a fost pe statul de plată al Confluențe Est SRL în urmă cu câțiva ani.
  • Surorile Diana Postică și Stela Culic apar, de-a lungul timpului, ca fiind numite în diferite funcții publice.
  • Amintim că surse politice au indicat recent că Eugen Tomac s-ar afla printre favoriții președintelui Nicușor Dan pentru a prelua mandatul de premier după demiterea actualului Guvern prin moțiune de cenzură.

Firma soacrei primește bani din PNRR. Ce activitate are Confluențe Est SRL

Toate părțile sociale ale firmei Confluențe Est SRL București sunt deținute de Maria Postică (născută în 1956), soacra lui Eugen Tomac, obiectul de activitate fiind livrarea, prin intermediul unui magazin online de „produse autentice românești, direct de la producători locali, ambalate în cutia de lemn Dar din România”.

În 2025, societatea a avut o cifră de afaceri de 866.732 lei și pierderi nete de 88.954 lei, iar în 2024 – 1,26 milioane lei cifră de afaceri și pierderi de 173.400 lei. Cel mai bun an din cei peste 20 de activitate a fost 2022, atunci când cifra de afaceri a ajuns la 1,74 milioane lei și s-a înregistrat un profit net de 343.746 lei.

  • Maria Postică nu a putut fi contactată.

Conform unui comunicat oficial, în 2025, Confluențe Est SRL a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, obiectivul fiind „creșterea nivelului de digitalizare a CONFLUENȚE EST SRL prin adoptarea tehnologiilor digitale moderne, contribuind la îmbunătățirea eficienței operaționale și a competitivității pe piață a societății”. Valoarea totală a proiectului a fost de 191.095,19 lei cu TVA, iar valoarea maximă eligibilă nerambursabilă (valoarea finanțării solicitate) a fost de 144.165,78 lei, fără TVA. Durata: 10 luni, începând cu 13 februarie 2025, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2025.

La data încheierii contractului (februarie 2025), ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene în era Marcel Boloș (PNL), în cadrul Guvernului Ciolacu.

„Nu am nicio legătură cu acel proiect, nu am fost implicat”, a declarat Eugen Tomac

La date de contact în cadrul proiectului, beneficiar apare Maria Postică, dar în continuare au fost trecute e-mail-ul și numărul cumnatei lui Tomac, Stela Culic, fostă Postică. În plus, pe site-ul afacerii, tot la contact sunt trecute adresa de domiciliu a Stelei Culic din Voluntari și același număr de mobil care îi aparține.

Despre Stela Culic

Stela Culic a fost, în trecut, asociată la Confluențe Est și ocupă de mai mulți ani funcția de șefă a Serviciului Juridic la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie, coordonat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Pe site-ul Institutului, Stela Culic figurează drept Director al unui proiect finanțat tot prin PNRR pentru reabilitarea sediului acestei instituții.

Și Diana Postică apare în legătură cu Confluențe Est: într-o declarație de avere din iunie 2022 a lui Eugen Tomac, ea este menționată la capitolul venituri  cu faptul că, în anul fiscal anterior, încasase salarii de 3.701 lei de la firma mamei, site-ul afacerii fiind înregistrat, la „Contact”, cu adresa ei de e-mail. Diana Postică a mai încasat în 2021 și 9.675 lei tot de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie unde lucrează și sora ei.

În 2021, Diana Postică a fost numită din partea Guvernului, până în 2025, în Consiliul de Administrație al Engie, cel mai mare furnizor și distribuitor de gaze naturale din România.

În 2022, Diana Postică a demisionat și a fost numită de Ministerul Afacerilor Externe în postul de vice-consul al Ambasadei României din Bruxelles, unde soțul ei, Eugen Tomac, îți exercită mandatul de europarlamentar.

„Nu se află în Consulat, este angrenată într-o activitate în afara instituției”, ne-a transmis un angajat al Ambasadei României din Belgia atunci când am încercat să o contactăm pe Diana Postică.

„Soția mea a beneficiat de o prevedere legală care permite reîntregirea familiei în astfel de cazuri. În plus, a fost șefă de promoție la Facultatea de Drept”, a declarat Eugen Tomac cu referire la faptul că, în aceeași perioadă, deținea mandat de europarlamentar la Bruxelles.

Tot în cadrul Ministerul Afacerilor Externe a lucrat și Stela Culic, cumnata lui Tomac. Conform unui CV, între 2009 și 2012 a ocupat postul de „consilier pentru relația cu românii de pretutindeni”, exact în aceeași perioadă cumnatul său fiind Secretar de Stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din Minister. Anterior, Stela Culic a fost consultant tehnic la un producător de ciment.

Eugen Tomac nu a răspuns la întrebări legate de traseul profesional al cumnatei sale, iar aceasta nu a putut fi contactată nici la Institut, nici pe telefonul mobil, unde i-am trimis și un mesaj.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button