JUSTIȚIEOpinii

Festivalul milițienilor lui Garcea-Despescu: Miliția care anchetează postări pe Facebook și mesaje pe WhatsApp. Arsenalul de securisme, prostie și ridicol al lui Garcea

de Ioan Ene Dogioiu

Dosarele penale făcute vitejește pentru vorbe pe WhatsApp și ridicări intempestive pentru postări pe Facebook pun reflectorul pe efectul lăsării instituțiilor de forță ale statului pe mâna unui Garcea care mai mult decât legea „pulanului” nu știe și are atât de puțină minte încât să aprindă chibritul în benzinărie.

Festivalul milițienilor lui Garcea-Despescu a început cu organul de la SAS care s-a apucat să își vânture arma la protestul pașnic de la Constanța.

Adică exact orașul reședință a județului unde un drogat a fost lăsat să plece cu mașina în care îi fuseseră găsite droguri și după ce alți șoferi sesizaseră la 112 că face manevre extrem de periculoase și haotice pe drum. Așa a ajuns să măcelărească 2 tineri.

Atunci Poliția nu s-a învârtoșat. Acum, pentru că niște oameni protestau pașnic, au ieșit trupele speciale, destinate luptelor cu infractorii periculoși.

Arma vânturată era neletală, a comunicat Poliția. Militarii spun că arma este una letală, muniția putea fi neletală, ceea ce nu avem însă de unde să știm.

Ce s-a întâmplat acolo a explicat liderul sindicatului Europol: „faţă de mii de poliţişti s-a pus presiune în aceste zile să facă orice pentru a bloca” autovehiculele scoase pe drumuri. Cu SAS și pușcoace.

Activista Angi Șerban a comentat pe Facebook incidentul.

Pentru această postare… sirene, balamuc, nenorocire! Angi Șerban a fost ridicată și dusă la secție.

Personal nu am simpatie pentru stilistica dnei Șerban (nici pentru a lui Marian Ceaușescu). Dar una este chestiunea de gust, alta e ridicarea cu alai și consumarea resurselor din bani publici destinate luptei cu infracționalitatea pentru o postare mai degrabă retorică, pentru delict de opinie.

Dacă dna Șerban are dreptate, și nu am auzit să o fi contrazis cineva, care este scopul percheziționării în chiloți a unei persoane acuzată pentru o postare pe Facebook? Ce căutau acolo milițienii lui Despescu? Tastatura crimei?

Luni dimineața, şeful Poliției Române, Benone Matei, pe care nu l-am văzut de când a fost instalat în funcție, nici măcar la tragedia de la 2 Mai, a ieșit cu chipiul tras pe nas și ne-a anunțat că vigilenta poliție a deschis 24 de dosare penale pentru incitare la violenţă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

  1. Cand vom scapa de oameni patati prin prisma familiei din care provin?Cand vom scapa de capuseala si mafia din sistemul internelor,si nu numai?Cand un om normal la cap…ca de exemplu..primul ministru…va lua,va alege,din popor,un ministru de interne indepedent..fara obligatii transpardidice cand?Nu ve-ti vedea asa ceva…doar jocuri…culise..discutii…negocieri…aprobari…daca va ajunge unul fara sa aibe treaba cu partidele la MAI…sa nu aibe parul de pe balta,atunci…doar atunci mai putem spera in ceea ce a fost in 1990.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button