Economie

Fermierii sunt disperați: Laptele a ajuns să fie mai ieftin ca apa. Vindem cu 1,2 lei litrul! Este strigător la cer!

Creșterea bovinelor pentru lapte a ajuns o afacere din ce în ce mai puțin profitabilă și pentru producătorii din sudul țării, care se plâng de preț. Aceştia au ajuns să-şi vândă laptele la poarta fermei cu 1,2 lei / litru, iar de la fabrica procesatoare și până la raft, prețul crește de aproape cinci ori, până la 7,5 – 8 lei / litru!

Drama fără margini a fermierilor români. Aceştia susţin că a produce astăzi un litru de lapte este ca și cum ai munci degeaba, ba chiar ești nevoit să aduci bani din alte surse pentru a întreține ferma și animalele!

Mai mulți crescători de animale sunt revoltaţi din cauza prețurilor pe care unii procesatori le practică în cazul achiziției de lapte, anunţă Agro TV. Unii spun că li se oferă 1,2- 1,3 lei pe litrul de lapte, iar după procesare și ambalare, fabrica îl vinde cu 4 sau 5 lei, pentru ca la raft să ajungă cu preţul de 7,5 – 8 lei pe litru! În plus, procesatorul preia laptele numai în anumite condiții. Produsul trebuie păstrat într-un răcitor pentru alimentarea căruia este nevoie de energie electrică achitată tot de către fermier, grăsimea trebuie să se încadreze între anumiți parametri, totul este prevăzut în contract. Unii fermieri cred că acesta este motivul pentru care tot mai puțini sunt cei care cresc animale în România.

Prețul laptelui crud, în România, a rămas constant în ultimii doi ani, de maximum 1,5 lei/l, cu toate că scumpirile au apărut treptat. Astfel, prețul combustibilului este într-o continuă ascensiune, furajele s-au scumpit şi ele, iar preţul utilităților au crescut vertiginos! În aceste condiţii, datorită majorărilor de preț a combustibilului, furajelor, utilităților, a salariului minim pe economie, costurile de producție a laptelui crud au crescut semnificativ. În lipsa unor subvenții ajustate la scumpirile actuale, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin (UNCST) – BOVICOOP, consideră necesitatea unui preț decent al laptelui materie prima, în România, de cel puţin 2,6 lei/l!

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button