Politică

Fermierii au pierderi uriașe! Președintele și ministrul Transporturilor să își ia salariul din Ucraina

Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară a criticat dur poziția autorităților române în privința cerealelor ucrainene. Dragoș Frumosu a spus la un post Tv pierderile pentru fermierii români sunt uriașe. 

„(…) situația este critică. În momentul de față, fermierii, numai dacă ne referim la anul 2023, pierd peste un miliard de euro, ceea ce este anormal în condițiile în care alte state, Polonia, Ungaria și alte state, interzic vânzarea produselor agricole de către Ucraina pe teritoriul țărilor lor. În schimb, în România, lucrurile astea se întâmplă în continuare”, a spus Dragoș Frumosu.

„Eu am au auzit o declarație a premierului Ciolacu, care spunea că se va gândi la o măsură, fie că va interzice vânzarea acestor produse pe piața noastră, fie că vor veni cu o compensare pentru fermierii români. Evident că această compensare, compensație, cum s-o numi, va fi foarte mică, dar mă întreb și eu retoric (…), de unde bani?”, a continuat el.

„Noi avem pierderi uriașe și ne gândim să compensăm pierderile fermierilor în condițiile în care aceștia sunt supuși unor traume financiare de mai bine de un an de zile, timp în care, am spus-o de nenumărate ori, Președintele României declară că va face orice să salveze agricultura Ucrainei. Pe de altă parte, ministrul Transporturilor face orice ca să mărească spațiul de transport al cerealelor ucrainene și el spune că va dubla această cantitate de export, în condițiile în care în Deltă se vor întâmpla astfel de lucruri pe canalele noastre și se vor lua măsurile necesare. Mă întreb de ce acești oameni nu își iau salariul din Ucraina”, a conchis Frumosu.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button