Explicațiile mai multor medici de la Spitalul Județean Arad asupra ”Misterului fiolelor de morfină!”
Mai mulţi medici din secția ATI a Spitalului Județean Arad au făcut publică o scrisoare deschisă prin care doresc să aducă precizări cu privire la acuzaţiile care au apărut în spaţiul public în legătură cu o cantitate considerabilă de morfină care a fost consumată la o secţie ATI. Conducerea Spitalului Judeţean Arad a lansat acuzaţii care nu au niciun fundament profesional, în lipsa unei anchete interne care să ofere răspunsuri acestor acuzaţii.
Astfel de situaţii şi de acuzaţii din partea conducerii au caracter repetat, şi, deşi managerii de spitale nu au pregătire medicală de specialitate, acest lucru nu îi împiedică să abordeze subiecte medicale care exced competenţelor lor aruncând, totodată, în derizoriu încrederea în actul medical.
Sunt evidente încercările tot mai dese de discreditare a corpului medicilor din cadrul Spitatului Judeţean Arad de către conducerea acestei instituţii.
Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra acestei situaţii, este interesant să aflăm faptul că Ionescu Florina ocupă postul de manager al Spitalului Județean Arad, funcție pentru care era necesar, conform Legii 95/2006, să fie cadru universitar sau medic primar și să fi absolvit cursuri de perfecționare și management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății. Ori, doamna Ionescu Florina întrunește niciuna dintre condițiile enumerate mai sus şi nici nu se oboseşte nimeni să facă cercetări cu privire la expertiza profesională a acesteia.
Din această poziţie, a necunoscătorului, este foarte uşor să apreciezi dacă medicamentaţia administrată de către profesionişti este multă sau puţină, eficientă sau nu, căci dacă de foarte mult timp toţi ne pricepeam la fotbal şi la politică, odată cu pandemia tot omul se pricepe la tratamente anticovid.
Spitalele ar trebui să fie, dar deocamdată acesta este doar un deziderat măreţ, medii sigure și curate, care trebuie organizate în jurul interesului pacientului și conduse de profesioniști care nu sunt numiți politic de anumite cercuri de interese. Însă, despre lista acestor numiri, vom discuta cu alt prilej, tocmai datorită faptului că subiectul comportă foarte multe valenţe.