un editorial de Călin Marchievici
”Se poate ca ordinea din trecut să nu mai fie un ghid bun pentru modul în care funcționează economia”. ”Nu mai există strategii încercate pentru situația cu care ne confruntăm”, a spus Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, în weekendul ce a trecut, la un simpozion organizat in Statele Unite. Analiștii economici consideră că aceste afirmații ale șefei BCE anunță vremuri foarte dificile în Europa și pentru Occident în general.
Se adaugă apoi mesajul economistului șef al Băncii Angliei, care spunea, citat de The Guardian, că angajații nu ar mai trebui să ceară majorări salariale pentru a compensa creșterea prețurilor – soluția, în opinia lui, este ca oamenii să accepte că sunt și vor fi mai săraci decât generația precedentă. ”Ne confruntăm cu reticența oamenilor de a accepta că o duc mai greu și că trebuie să suferim cu toții. În schimb, oamenii încearcă să pună costurile pe umerii altor compatrioți, spunând mereu că altcineva trebuie să ducă această povară. Acest joc generează inflație și este tipul de inflație care poate să persiste”, spune Huw Pill, economistul șef al Băncii Angliei.
Guvernatorul Băncii Japoniei spune și el că relocarea lanțurilor de aprovizionare și producție va duce la scăderea productivității în economiile occidentale, iar asta va duce la salarii și mai mici decât cele care stârnesc mari nemulțumiri în acest moment.
Iar Gerard Araud, fost ambasador al Franței în Statele Unite, aduce în discuție și îmbătrânirea populației și diminuarea influenței Europei în lume, sugerând cât de mare impact va avea un mesaj pe care politicienii par să nu îl mai poată amâna – momentul în care tinerilor li se va spune că trebuie să plătească mai mult din veniturile lor care oricum stagnează pentru pensiile unor oameni care au trăit și trăiesc la un nivel care nu va putea fi atins niciodată de tinerii de astăzi.
”Europenii au dominat lumea între 1815 și 1945, iar de atunci și până acum nu au fost mai jos de poziția a doua, după Statele Unite. Însă este vorba doar despre doua secole: o virgulă în istoria lumii. Până în 1650, India a avut probabil cel mai mare PIB din lume. Iar până în 1750 probabil că pe primul loc a fost China. Acum, aceste țări vin din urmă și totul pare o revenire la o regula istorică.
Nu este deloc surprinzător că, în 2016, într-un interviu pentru The Atlantic, Barack Obama spunea că viitorul omenirii va fi decis la New Delhi și Los Angeles. Câtă vreme am fost ambasador în SUA am observat în ce măsură presupușii noștri moștenitori americani ne priveau cu indiferență și cu plictiseală. Europa era mătușa cea bătrâna ale cărei vorbe sunt ignorate cu mai multă sau mai puțină politețe”, scrie Araud.
„Pentru SUA, sursa creșterii economice și marea provocarea este în Asia și este logic ca Washingtonul să pivoteze spre acel continent. Este limpede. Pentru America, Rusia este doar o putere regională, un ghimpe în coaste, însă nu este în centrul atenției lor. Ei vor să pună capăt războiului din Ucraina cât de repede, pentru a se concentra asupra adevăratei amenințări – China.
Oare europenii mai pot să demonstreze că merită să fie luați în considerare, că nu sunt doar o destinație turistică periferică?
Mă îndoiesc. Ca francez care își vede țara, o adevărată China a Europei in 1815, cum își pierde din influență și se află în declin demografic, cred că demografia este sinonimă cu destinul.
Judecând astfel, Europa se află într-o situație fără precedent. Se estimează că populația Europei va scădea cu 5% între 2020 și 2050. Însă scaăerea va fi de 17% pe segmentul de vârstă 25-64 de ani. Populația Ungariei, a statelor baltice, a Slovaciei, Bulgariei Portugaliei, Italiei și Greciei este deja într-un declin evident, în timp ce populația Germaniei a atins platoul de dinaintea declinului. Media de vârstă a europenilor este de 42 de ani, în timp ce în SUA este de 38 de ani. Iar această diferență creste cu 0,2 ani în fiecare an.
Ce înseamnă asta? Mai puțină cerere și, prin urmare, mai puțină creștere. Și societăți mai puțin dinamice. Mai concret, înseamnă o amenințare pentru ”modelul european”, care este bazat pe un compromis dificil între statul bunăstării și realitatea economică.
Alegătorii mai în vârstă privilegiază statul bunăstării, în dauna realităților economice. Această problemă se va agrava în deceniile următoare, având în vedere că numărul europenilor cu vârste de peste 80 de ani se va dubla.
Creșterea acestui procent înseamnă și creșterea cheltuielilor pentru sănătate și asistență personală. Criza demografică va scinda societățile între cei aflați în câmpul muncii și pensionari, care se vor bucura de un nivel de trai pe care cei dintâi nu și-l vor putea permite niciodată.
Mai mult, europenii vor avea dispute pe tema migrației. Experții spun lucrurile foarte limpede: având în vedere lipsa de eficiență a politicilor pro-natalitate, imigrația este singura alternativă la declinul demografic european.
În Europa de astăzi este un eufemism să spui că această soluție va fi ușor acceptată. Recent, un ministru francez a sugerat că va trebui să acceptăm un număr limitat de imigranți pentru a face față lipsei forței de muncă în anumite sectoare, iar aceasta a provocat un val de furie care l-a făcut pe oficial să-și retragă declarațiile.
Un motiv major al retragerii Marii Britanii din UE a fost oprirea imigrației din țările europene. În 2015, Germania și-a deschis granițele pentru peste un milion de imigranți din Orientul Mijlociu, însă aceasta a fost mai mult o decizie umanitară. Este greu să ne imaginăm că această decizie se va repeta, de data aceasta din rațiuni economice. Ascensiunea partidului Alternativa pentru Germania face imposibilă repetarea unui asemenea influx de muncitori într-o țară care îmbătrânește.
În acest context, plecarea europenilor spre alte zări nu este deloc de dorit. Ne pierdem însă tinerii, oamenii cu educație superioară care aleg să plece în special in SUA, unde au mai multe oportunități – fie în cercetare, în universități sau în sectoarele private. Când călătoream prin America întâlneam cercetători europeni, chirurgi europeni, profesori și oameni de afaceri din Europa. Mi-era greu să-mi ascund tristețea că acești tineri pentru educația cărora țările noastre au plătit nu fac acum decât să îmbogățească America.
Explicația lor este una și aceeași: finanțare mai bună, mai multe oportunități, mai puțină birocrație. Din păcate, țările care îmbătrânesc au mai puțini bani și tind către birocratizare.
Nu-mi spuneți că nu fac decât să mă plâng așa cum se plâng mereu francezii; și nu spuneți că demografia Franței sau a Marii Britanii nu arată chiar atât de rău. Toate semnalele anunță o Europă închisă în ea însăși. Un continent de vieux. Viitorul omenirii se va decide cu siguranță în altă parte”.
