EconomieȘtirile 60m.RO

Eurodeputați: Să nu înlocuim criza sanitară cu o criză alimentară

Europarlamentarii români insistă pentru un sprijin susținut al fermierilor din bugetul UE, pentru ca sectorul agricol să nu fie afectat, în contextul crizei coronavirusului, dar și a secetei care se manifestă în prezent în România.

„Cerem un buget consistent european, în care să fie și o finanțare pe măsură pentru agricultori, astfel încât aceștia să nu plătească prețul acestei crize. Nu vrem să înlocuim criza coronavirusului cu o criză alimentară pe care o riscăm și din cauza secetei”, a spus Dacian Cioloș, eurodeputat al Alianței USR-PLUS, șeful grupului Renew Europe din Parlamentul European.  

În acest context, este nevoie ca fondurile alocate de UE agriculturii începând de anul viitor să fie cel puțin la nivelul de până acum, au susținut europarlamentarii români Carmen Avram, Dacian Cioloș și Siegfried Mureșan, în cadrul evenimentului intitulat „Sprijinul UE pentru cetățeni și economic și combaterea știrilor false”, organizat de Biroul Parlamentului European în România.

„Suntem convinși că există o majoritate în Parlamentul European care cere ca bugetul alocat Politicii Agricole Comune să nu scadă”, a spus Cioloș.

Carmen Avram, eurodeputat din partea PSD, a vorbit de importanța Politicii Agricole Comune, în contextul pandemiei de COVID-19, dar și de rolul jucat de Comisia Europeană pentru asigurarea transportului de alimente în interiorul UE

Avram, membru al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) din Parlamentul European, consideră că pandemia de coronavirus a arătat, încă o dată, importanța Politicii Agricole Comune.

„Până la declanșarea acestei crize, agricultura devenise copilul vitreg al Uniunii Europene și toată lumea încerca să taie din fonduri și să reducă din subvențiile fermierilor mari. După declanșarea crizei s-a descoperit că suntem foarte dependenți de materie primă și de hrană”, a spus Avram.

Pe fondul extinderii pandemiei, tot mai multe state europene au anunțat închiderea granițelor, afectând astfel transportul de mărfuri pe continent. Comisia Europeană a intervenit însă rapid, asigurând crearea unor culoare verzi pentru transportul de mărfuri, care să permită transferul și alimentelor de la producători spre comercianți.

În plus, eurodeputatul PSD a amintit și de sprijinul excepțional, de până la 5.000 de euro pentru fermieri și până la 50.000 de euro pentru firmele din sectorul agroalimentar afectate de COVID-19, acordat de UE din fondurile neutilizate în cadrul programelor de dezvoltare rurală. 

De aceea, Carmen Avram a spus că nu va vota un buget pe termen lung al UE care nu alocă o sumă suficientă pentru Politica Agricolă Comună. „Pentru mine, linia roșie este bugetul pentru agricultură. A venit momentul să rediscutăm banii care se alocă agriculturii”, a spus Avram, arătând că, mai ales în contextul propunerii privind Pactul ecologic european (Green Deal), este nevoie de o finanțare serioasă pentru agricultori și sectorul de producere a hranei.

Și grupul popularilor europeni, cel mai mare din Parlamentul UE, insistă pentru o finanțare corespunzătoare acordată priorităților tradiționale ale Uniunii – politica agricolă și politica de coeziune, a amintit Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE responsabil de bugete.

Sursa: www.euractiv.ro

Back to top button