Prima PaginăȘtirile 60m.RO

Valer Dorneanu: În nicio ţară europeană un prim-ministru nu-şi permite să facă atacuri suburbane la adresa Curţii Constituţionale

Valer Dorneanu a declarat joi că CCR va sesiza Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, dar și alte foruri internaționale, după ce premierul Ludovic Orban a afirmat că „trebuie schimbați politrucii” de la Curtea Constituțională.

„O să discut cu colegii mei, am mai avut asemenea discuții și am tot a avut rezerve asupra oportunității de a face un demers. Cred acum că lucrurile au luat o amploare care impune neapărat o asemenea intervenție la Comisia de la Veneția, la Consiliul Europei, la Asociația Curților Constituționale. (..) Avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneția și Consiliul Europei și în mod sigur Asociația Curților Constituționale din Europa”, a declarat joi seara, la Antena 3, Valer Dorneanu.

Declarația sa a venit după ce premierul Ludovic Orban a declarat la Digi 24 că trebuie schimbată componența CCR, pentru a elimina ”politrucii”:

„Dați-mi voie să spun câteva cuvinte despre decizia Curții Constituționale care mi se pare abracadabrantă (privind stabilirea de către Parlament a datei alegerilor parlamentare), mi se pare o încălcare flagrantă a Constituției de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituției. Așa ceva, vă mărturisesc, trebuie schimbat ceva, nu se mai poate așa. Trebuie schimbată componența Curții Constituționale, trebuie eliminați politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistrați cu carieră serioasă în spate, nu oameni care au făcut politică și sunt numiți acolo ca să răspundă la comenzi politice. Ca să nu spun că multe din deciziile alea vin împotriva intereselor fundamentale ale României”.

Dorneanu a calificat afirmația premierului drept un atac la statul de drept:
 
„Este evident că este un atac la adresa statului de drept, pentru că instituția CCR este un pilon al democrației, un pilon al statului de drept, un garant al Constituției, al supremației sale și dacă unul din actorii principali ai statului de drept, cum este primul ministru al Guvernului,  atacă celelalte instituții care alcătuiesc ansamblul constituțional, în mod evident este un atac la credibilitatea acelei instituții. Dacă noi  ne-am preta să declarăm că hotărârile Guvernului, înainte de a fi supuse ele unei căi de atac sunt niște prostii și că primul ministru sau Guvernul sunt nu știu cum, ce s-ar alege cu statul de drept? Ce înțelege cetățeanul simplu, când cetățeanul simplu trebuie îndemnat de autorități să respecte legea începând cu primele autorități ale statului? Dacă ele dau un exemplu prost, contestă ele însele legea și îndeamnă cetățenii să nu respecte deciziile Curții Constituționale, ce fel de stat de drept promovează acest prim ministru?”

Sursa: Agerpres

  • Corupție! Firma fondată de ministrul Dragoș Pîslaru, contracte de 4,6 milioane de lei cu ministerul pe care îl conduce
    Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a atribuit, în cursul anului 2025, două contracte de consultanță în valoare totală de aproximativ 4,6 milioane de lei unei companii fondate și administrate în trecut de actualul ministru al instituției, Dragoș Pîslaru. Este vorba despre firma Civitta Strategy & Consulting, care a obținut aceste contracte în a doua …
  • Menținerea Dianei Buzoianu la ministerul Mediului, un abuz girat de Ilie Bolojan
    Refuzul de a o demite pe Diana Buzoianu din funcția de ministru al Mediului, în ciuda adoptării unei moțiuni simple în Senat, arată disprețul total al actualei puteri față de controlul parlamentar și față de cetățeni. Decizia de a o menține în funcție, asumată politic de USR și girată de Ilie Bolojan, transformă votul Senatului …
  • Țara e paralizată de mafie la cel mai înalt nivel. Nu se schimbă nimic
    România pare blocată într-un cerc vicios din care nu mai reușește să iasă. Indiferent de alegeri, de schimbările de guverne sau de promisiunile repetate de reformă, realitatea rămâne aceeași: statul este capturat de rețele de interese care funcționează ca o mafie instituționalizată. Puterea reală nu se află în mâinile cetățenilor sau ale instituțiilor alese democratic, …
  • Alegerile sunt doar un circ. Votul cetățenilor e irelevant
    În România, alegerile au ajuns să semene tot mai mult cu un exercițiu de imagine, nu cu un mecanism real de schimbare. Campaniile sunt zgomotoase, promisiunile grandioase, iar discursurile abundă în lozinci despre reformă și „voința poporului”. După închiderea urnelor însă, realitatea rămâne neschimbată: la putere ajung, aproape fără excepție, aceiași oameni sau aceleași rețele …
  • Bolojan a pus biruri doar oamenilor săraci. Oamenii sistemului, de neatins
    Politica fiscală promovată sub conducerea lui Ilie Bolojan confirmă o realitate tot mai evidentă: povara este aruncată exclusiv pe umerii celor vulnerabili, în timp ce rețelele de putere rămân protejate. În numele „disciplinei bugetare” și al „responsabilității”, guvernarea a ales soluția cea mai comodă și mai nedreaptă, taxe, tăieri și constrângeri pentru cei care oricum …
Back to top button