Politică

Euro 2024: România vs Ucraina – Debut dificil pentru „tricolori”

România – Ucraina, meci contând pentru Grupa E a turneului final al Campionatului European, este programat, luni, 17 iunie, de la ora 16:00, pe Allianz Arena din Munchen, şi va fi transmis în direct de Pro TV.

Euro 2024, cea de-a XVII-a ediţie a Campionatului European de fotbal, are loc în Germania, în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024, şi aduce la start 24 de echipe (campioana en titre este Italia).

România, calificată din nou la Campionatul European după o pauză de opt ani, şi Ucraina, ajunsă la turneul final din Germania cu mari emoţii, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate partide ale acestei faze de la Euro 2024.

România s-a calificat la turneul final din Germania după ce a câştigat Grupa I în preliminarii, cu 22 de puncte, cu cinci peste a doua clasată, Elveţia (din grupă au mai făcut parte Israel, Belarus, Kosovo şi Andorra), în condiţiile în care n-a pierdut deloc (şase victorii şi patru rezultate de egalitate) şi a primit doar cinci goluri.

Naţionala condusă de Edi Iordănescu nu a reuşit să câştige nici măcar unul dintre cele patru meciuri amicale disputate în 2024: în luna martie a remizat acasă cu Irlanda de Nord, scor 1-1, apoi a pierdut cu Columbia pe teren neutru, la Madrid (Spania), scor 2-3, iar în luna iunie a terminat la egalitate, în Ghencea, 0-0 cu Bulgaria şi tot 0-0 cu Liechtenstein.

„Tricolorii” sunt pe locul 46 în clasamentul FIFA şi vor mai juca în grupa E de la Euro 2024 cu Belgia (22 iunie) şi Slovacia (26 iunie).

România a mai participat la cinci turnee finale continentale, primul în 1984 şi ultimul în 2016, reuşind să treacă o singură dată de faza grupelor, în 2000, când a fost eliminată în sferturile de finală de Italia (scor 0-2).

Ucraina s-a calificat la Euro 2024 după ce a câştigat play-off-ul B din Nations League, în care a trecut în semifinale de Bosnia-Herţegovina, scor 2-1 în deplasare, şi în finală de Islanda, scor 2-1 pe teren propriu (s-a jucat la Wroclaw, în Polonia).

Viitoarea adversară a României de la Euro 2024 s-a clasat pe locul 3 în Grupa C din preliminarii, cu 14 puncte, la egalitate cu Italia, care a terminat pe locul 2, avantajată de rezultatele meciurilor directe, şi cu şase mai puţine ca Anglia, care a ocupat locul 1.

Reprezentativa antrenată de Serhii Rebrov a disputat trei meciuri de pregătire în 2024, toate în luna iunie şi toate în deplasare, 0-0 cu Germania, 1-3 cu Polonia şi 4-0 cu Moldova.

Ucraina, care este pe locul 22 în clasamentul FIFA, va mai juca în Grupa E de la Euro 2024 cu Slovacia (21 iunie) şi cu Belgia (26 iunie).

Ucraina a mai participat la trei ediţii ale Campionatului European, în 2012, 2016 şi 2021, la ultima dintre ele ajungând în sferturile de finală (0-4 cu Anglia).

Cele două echipe naţionale s-au mai întâlnit de cinci ori, doar în partide amicale (câte două victorii pentru fiecare dintre ele şi o remiză); ultima confruntare a avut loc în 2016, la Torino, înainte de Euro 2016, când Ucraina s-a impus cu România, scor 4-3.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button