DNA cere ridicarea imunității lui Nicolae Bănicioiu, acuzat de trafic de influență

DNA a anunțat marți că a cerut Parlamentului ridicarea imunității pentru un deputat acuzat de trafic de influență și luare de mită în formă continuată, în perioada în care era ministru.
Este vorba de Nicolae Bănicioiu, fost ministru al tineretului și sportului, dar și al sănătății în guvernele Ponta.
Investigația procurorilor DNA vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov și aflate în subordinea Ministerului sănătății.
DNA cere Camerei Deputaților ridicarea imunității lui Bănicioiu pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale. Acesta este acuzat de trafic de influență și luare de mită în formă continuată, în perioada în care era ministru.
Între 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, actualul deputat Pro România (fost PSD) – la acea vreme ministru al tineretului – ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:
– numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice,
– alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
Ulterior, aceeași persoană ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015.
Sursa: Digi24
- Tun de 12 milioane de euro dat de George Tuță. Producătorul român pe trotuar, mafia locală premiată
În timp ce luminile se aprind pentru vernisajul din 26 martie 2026 la „Art Safari New Museum”, marea pierzătoare rămâne comunitatea Sectorului 1. Clădirea nouă a Pieței Amzei nu este doar un spațiu nefolosit, ci o investiție publică masivă de aproximativ 12 milioane de euro, bani proveniți exclusiv din taxele cetățenilor pentru o destinație precisă: piață … - Realitatea Plus TV, călcată de ANAF. Vin zile grele pentru Maricel Păcuraru
ANAF Antifraudă a mers în control la o serie de firme de pază și a descoperit inclusiv o societate cu activitate în zona de media cu nereguli, parte dintr-un grup de 70 de firme cu datorii de 259 milioane de lei la stat. Conform ANAF, o firmă care pe hârtie făcea pază, în realitate se … - Suedia reduce taxa pe carburanți și introduce compensații pentru facturile la energie electrică
Guvernul Suediei intenţionează să compenseze gospodăriile pentru majorarea facturilor la energie electrică și să reducă taxa pe benzină şi motorină, pentru a diminua efectul scumpirii petrolului. Schimbările vor fi incluse într-un amendament la legea bugetului, pe care Executivul îl va depune la Parlament în 13 aprilie, şi care include noi cheltuieli în valoare de 7,7 … - Donald Trump amână atacurile asupra infrastructurii energetice a Iranului
Președintele american, Donald Trump, a ordonat Departamentului Apărării să amâne pentru cinci zile atacurile asupra centralelor electrice și energetice iraniene. Anunțul a fost făcut de liderul de la Casa Albă într-o postare pe rețele de socializare, în care menționează că decizia a venit după ce SUA și Iran au purtat discuții productive în ultimele două … - Dacian Cioloș și-a primit tainul: Nicușor Dan îl anunță drept candidat al României pentru funcţia de secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Dacian Cioloş, fost comisar european, este candidatul României pentru funcţia de secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, relatează Agerpres. Anunţul a fost făcut luni de preşedintele Nicuşor Dan, la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Francofoniei. Această candidatură, a spus președintele României, este una ”constructivă”, orientată spre viitor şi are vocaţia de a reuni. Preşedintele …




