Uniunea Europeană semnează un acord în domeniul aviației cu Republica Coreea

UE și Coreea de Sud au semnat un acord orizontal în domeniul aviației, acord ce permite oricărei companii aeriene din UE să zboare către Coreea de Sud din fiecare stat membru UE care are un acord bilateral privind serviciile aeriene cu această țară.
În mod tradițional, în cadrul acestor acorduri bilaterale privind serviciile aeriene, numai companiile aeriene deținute și controlate de un anumit stat membru sau de resortisanții săi pot opera zboruri între statul membru respectiv și o țară terță. Încheierea acordului orizontal oferă oportunități importante altor companii aeriene din UE și, prin urmare, este benefică pentru companiile aeriene ale ambelor părți, precizează Comisia Europeană.
”Într-un moment în care transportul aerian internațional, grav afectat de criza COVID-19, se relansează încet, semnarea unui astfel de acord orizontal oferă speranțe pentru viitor, cu mai multe oportunități de dezvoltare a unor servicii pe distanțe lungi către piața coreeană. De asemenea, semnarea acordului arată că unul dintre factorii esențiali pentru redresarea pieței aviației este cooperarea internațională”, a precizat comisarul pentru transport, Adina Vălean.
Semnarea acordului a avut loc cu doar câteva zile înainte de videoconferința liderilor UE și ai Republicii Coreea din 30 iunie.
La această videoconferință se așteaptă ca liderii UE și ai Republicii Coreea să își reitereze angajamentul comun de a acționa în direcția instituirii unui dialog la nivel înalt privind transporturile între UE și Coreea de Sud pentru toate modurile de transport.
Sursa: www.euroactiv.ro
- Guvernul alocă 6.000 de euro pentru refacerea gospodăriilor inundate. Case cu 35.000 de euro nu puteau face, dar pot cu 6.000Într-o demonstrație de cinism administrativ, guvernul României a decis să aloce suma de 6.000 de euro pentru gospodăriile distruse în proporție de peste 75% de inundațiile din nordul Moldovei. Aceeași guvernanți, cu doar câteva luni în urmă, îl ridiculizau pe George Simion când acesta spunea că o casă decentă se poate construi cu 35.000 de …
- Ședință USR de taină pe malul apei/ Bătaie pe funcții și influență/ Mesaj intern intrat în posesia GÂNDUL:“Știu că toată lumea se întreabă de posturi”Președintele USR, Dominic Fritz, și-a convocat colegii din conducere la un Birou Național mai nonconformist. Pe malul apei. Fie că a mers pe principiul că apa liniștește spiritele sau că acoperă vocile care ar putea să fie înregistrate ambiental, ori amândouă, a convocat o ședință în aer liber, alături de fostul ministru al Sănătății și …
- Presa sistemului, orbită de ură: Atac furibund la adresa voluntarilor care ajută sinistrații din BroșteniÎntr-un moment în care solidaritatea ar trebui să primeze, oamenii sistemului își varsă frustrarea asupra celor care, cu mâinile goale și inima plină, ajută victimele inundațiilor din Broșteni. Voluntarii care s-au mobilizat exemplar pentru a-i sprijini pe sinistrații din Broșteni au devenit, în mod revoltător, ținta unor atacuri mediatice venite din partea unor trusturi de …
- Călin Georgescu, alături de sinistrați. Nicușor și Bolojan fug de furia poporuluiÎn timp ce Călin Georgescu merge printre sinistrații din nordul Moldovei, aducând sprijin moral și chemând românii să sară în ajutorul celor loviți de inundații, conducerea actuală a țării se ascunde. Nicușor Dan, impus la Cotroceni în urma anulării alegerilor, și Ilie Bolojan, premierul fără legitimitate populară, refuză să meargă acolo unde românii plâng. Se …
- România importă fasole în loc să o cultive: trădare agricolă pe bani mulțiRomânia, țară cu soluri fertile, tradiții agricole și o populație care a știut mereu să-și pună hrana pe masă din roadele pământului, ajunge în 2025 să importe peste 70% din fasolea consumată. Adică tocmai acea fasole pe care bunicii noștri o cultivau în curte, pe care o fierbeau cu ceapă și o mâncau cu mândrie, …