Știrile 60m.RO

Elevii și părinții pun presiune pentru redeschiderea școlilor

Elevii și părinții pun presiune pe ministrul Educației pentru redeschiderea școlilor începând cu 8 februarie. Aceasta este principala concluzie după consultările care au avut loc la Ministerul educației între Sorin Cîmpeanu, sindicatele din învățământ, asociațiile studenților, Consiliul Național al Elevilor,  Consiliul Național al Rectorilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți.

„S-a reiterat dorința de deschidere a semestrului II în 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice, înțelegându-se importanța protecției stării de sănătate a profesorilor și elevilor, a diminuării riscurilor, dar și a necesității organizării unor acțiuni remediale”, a declarat Cîmpeanu.

Totodată, susține ministrul, s-a discutat și despre modalitățile de recuperare a materiei, care se va face prin „devotamentul fiecărui cadru didactic”.

Back to top button