Un maghiar originar din România, ales preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a Ungariei

Un maghiar originar din România, Zsolt András Varga, a fost ales luni, de către Parlamentul de la Budapesta, în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a Ungariei (Kúria), transmite MTI.
Zsolt András Varga a fost ales preşedinte al Curţii Supreme prin vot secret, cu 135 de voturi pentru şi 26 împotrivă şi urmează să preia funcţia începând cu data de 2 ianuarie 2021.
Potrivit Constituţiei Ungariei, preşedintele Curţii Supreme este ales la propunerea şefului statului, pentru o perioadă de nouă ani, iar pentru alegerea sa au fost necesare două treimi din voturile parlamentarilor. Preşedintele Ungariei, János Áder, l-a propus pe Zsolt András Varga în data de 5 octombrie în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, precizează MTI.
András Zsolt Varga s-a născut la Târgu Mureş. Este licenţiat în Drept, a absolvit în 1995 Universitatea “Eötvös Loránd” din Budapesta, unde şi-a dat şi doctoratul, apoi a susţinut teza de abilitate la Universitatea Catolică “Pázmány Péter” din Budapesta. Începând din 2012 este şi profesor universitar.
El a lucrat în cadrul mai multor parchete din Budapesta, apoi a ajuns la instituţia comisarului pentru drepturile fundamentale – care îi corespunde celei al Avocatul Poporului din România – unde a devenit şeful instituţiei. A ocupat de două ori funcţia de procuror general adjunct, apoi a devenit membru al Comisiei de la Veneţia. Din septembrie 2014 este judecător al Curţii Constituţionale din Ungaria. Între 2017 şi 2019 a fost vicepreşedinte al subcomisiei de drept internaţional a Comisiei de la Veneţia, iar mai târziu a devenit vicepreşedinte al subcomisiei Curţii Constituţionale din Ungaria.
- Scandal uriaș la REPER: Octavian Berceanu acuză un „puci” intern și își anunță retragerea din partid și din cursa pentru Primăria CapitaleiOctavian Berceanu a anunțat, vineri, că se retrage din toate funcțiile pe care le deținea în Partidul REPER, inclusiv din poziția de candidat la Primăria București, acuzând vechea conducere a formațiunii că a orchestrat un plan de reluare a alegerilor interne pentru a-i oferi victoria contracandidatei sale. Berceanu vorbește despre presiuni venite inclusiv din partea …
- Nicușor Dan, rătăcit la Cotroceni: „Mi s-a spus în ce birou lucrez, dar am uitat”Președintele României, Nicușor Dan, a făcut o declarație care a stârnit hohote de râs și o avalanșă de glume online. Într-un interviu cu Alexandra Stoicescu, șeful statului a recunoscut că nu știe exact în ce birou lucrează. Singura lui certitudine rămâne butonul „2” din lift, apăsat zilnic de un angajat SPP. Într-o discuție purtată la …
- Nicușor Dan se dă de gol: „Am interferat cu sistemul încă de când am fost primar”Președintele României, Nicușor Dan, a făcut o declarație controversată în cadrul unui interviu exclusiv cu Alexandra Stoicescu. Întrebat dacă se teme că sistemul îl poate învinge, acesta a recunoscut că a colaborat cu el încă de pe vremea când era primar al Capitalei, sugerând legături ascunse și înțelegeri din culise. Declarația a stârnit un val …
- România eșuează în digitalizarea actelor de identitate: milioane de români rămân fără buletine electronice gratuite, iar țara riscă sancțiuni uriașeProiectul de digitalizare a buletinelor electronice, început în 2021, se află în impas. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat reducerea țintei de la 5 milioane la 3,5 milioane de cărți electronice de identitate (CEI) care vor fi emise gratuit, invocând interesul scăzut al cetățenilor și lipsa de capacitate administrativă la nivel local. Cu doar 436.674 de …
- AUR cere președintelui României referendum pentru așa zisele ”misiuni de pace” din UcrainaVicepreşedintele AUR Adrian Axinia solicită Preşedintelui României, domnul Nicuşor Dan, declanşarea procedurii de convocare a unui referendum privind participarea României la o eventuală misiune de menţinere a păcii în Ucraina. Acest proces este necesar în contextul în care, fără consultare, fără mandat din partea Parlamentului României şi fără o decizie în acest sens în Consiliul …