Educația în pragul colapsului: Profesorii reiau protestele după întâlnirea eșuată cu Guvernul. 15.000 de posturi, în pericol

Liderii sindicali din învățământ trag un semnal de alarmă: aplicarea măsurilor propuse de Guvern, în special creșterea normei didactice, riscă să ducă la pierderea a 15.000 de posturi de profesor, dintre care 10.000 titulari. Protestele vor fi reluate de săptămâna viitoare, iar începutul anului școlar este pus sub semnul întrebării.
Educația românească este din nou pe un butoi cu pulbere, după ce Guvernul, prin vocea vicepremierului Dragoș Anastasiu, a menținut măsurile contestate de sindicatele din învățământ. Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a anunțat miercuri că profesorii vor relua protestele, începând cu săptămâna viitoare.
„Am abordat probleme din educaţie şi am spus-o domnului Anastasiu răspicat: din păcate, sistemul educaţional este cel mai lovit prin planul 1 de măsuri şi cu un impact financiar nesemnificativ ca şi economie. Conform datelor pe care le ştim, în jur de 0,2% din PIB, o sumă foarte mică. Iar cea mai dură problemă care urmează să fie luată este cea legată de mărirea normei didactice”, a declarat Hăncescu.
Sindicaliștii trag un semnal de alarmă dur privind efectele directe ale acestei măsuri, care riscă să provoace un colaps al sistemului educațional, deja fragilizat de ani de subfinanțare și improvizații administrative.
„Am cerut astăzi foarte clar să se amâne cu cel puţin un an de zile, pentru că a mări norma didactică acum, conform simulărilor făcute, înseamnă dezastru şi nu folosesc cuvinte mari. Sunt foarte mulţi profesori cărora nu li se poate asigura norma de 20 de ore, practic vor intra în restrângere de activitate sau, aşa cum a spus-o ministrul Educaţiei, le-a recomandat să facă naveta, să meargă acolo unde găsesc ore, adică vor fi costurile din navetă mai mari decât cele două ore”, a continuat liderul FSLI.
Consecințele se anunță dramatice:
„Se pierd 15.000 de posturi conform acestor măsuri, dar din cele 15.000 cu siguranţă cel puţin 10.000 vor fi dintre cei care sunt titulari. Mă refer încă o dată la profesori, cărora probabil li se vor diminua salariile, pentru că nu au cum să ajungă la 20 de ore, nu au cum să asigure în unităţile unde sunt titulari.”
Mai mult, Hăncescu acuză Ministerul Educației de calcule eronate și rupturi de realitate:
„Conform calculelor făcute de minister sunt 30.000 de posturi la plata cu ora, dar calculele matematice nu au nicio legătură cu realitatea. Sunt ore la plata cu ora în alte şcoli decât acolo. Am spus-o de ‘n’ ori, nu numai astăzi. N-am primit un răspuns foarte clar. Cert este că noi vom protesta, ca să fie foarte clar. Începând de săptămâna viitoare reluăm protestele şi aşa cum aţi aflat deja un mare protest va fi în 8 septembrie, dar până atunci vor fi alte proteste, iar în prima zi de şcoală va fi un protest grandios, peste 30.000 de oameni.”
În final, liderul sindical lansează o avertizare gravă privind posibila amânare a începutului de an școlar:
„După ce vin oamenii la şcoală, după 1 septembrie, îi vom consulta şi este posibil ca anul viitor să fie sub semnul întrebării. Mă refer la începutul de an şcolar. Pentru că nemulţumite sunt imense”, a declarat Hăncescu.
Această criză acută din învățământ, generată de decizii guvernamentale lipsite de consultare reală și fundamentare practică, riscă să sacrifice nu doar locuri de muncă, ci și viitorul educațional al unei întregi generații.