Guvernul va introduce sistemul de muncă flexibilă „Kurzarbeit“

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că Guvernul va introduce şi în România sistemul de muncă flexibilă „Kurzarbeit“.
„Dacă unei companii i s-a redus vânzarea cu un anumit procent, ca să nu dea afară angajaţii cu programul corespunzător, practic stabilim un program flexibil de muncă pentru angajaţi şi statul plăteşte perioada de muncă nelucrată de angajaţi”, a spus Orban, citat de Adevărul.
El a precizat că această modalitate de susţinere a angajaţilor şi companiilor are caracter de noutate în România, dar ea a fost aplicată în alte ţări europene, în special în Germania, şi a dat rezultate.
Premierul a menţionat că această măsură va fi parte dintr-un pachet de măsuri, din planul de relansare economică.
„Kurzarbeit” înseamnă „muncă redusă” şi flexibilă şi este un model pe care îl aplică cu succes economia Germaniei, pentru a evita concedierile, ca soluţie de depăşire a actualei crize. Munca cu timp redus presupune un parteneriat între angajatori, stat şi salariaţi, cu avantaje pentru toate părţile implicate: salariaţii îşi păstrează contractele de muncă şi pot lucra cu timp redus, angajatorii beneficiază de munca salariaţilor, însă doar în măsura în care aceasta este necesară, iar statul contribuie în multe cazuri cu o sumă care este mai mică decât ajutorul de şomaj pe care l-ar suporta în cazul concedierii şi evită concedierile. În afară de asta, acest concept ar ajuta mai ales firmele mici şi mijlocii să iasă cu bine din această criză. Mai precis, angajaţii lucrează pe o anumită perioadă de timp mai puţin sau chiar deloc.
Angajatorul, împreună cu angajatul, decide procentul cu care scade timpul de lucru, iar angajatul primeşte proporţional salariul care ar trebui scutit de taxe şi statul preia parţial diferenţa până la salariu întreg.
Sursa: www.adevarul.ro
- Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, anunță comasarea a 429 de localități până la alegerile din 2028
Apar primele cifre concrete privind reorganizarea teritorială. Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Localitățile care nu se pot susține financiar, primele vizate Într-un interviu video publicat vineri de Digi24, … - Începe declinul lui Donald Trump! Democrații domină sondajele, iar fostul președinte își anulează mitingurile pe ultima sută de metri!
Cu câteva zile înainte de alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, democrații conduc în sondajele naționale, ambele partide făcând ultimul efort pentru voturi. Donald Trump a anulat inclusiv două mitinguri în favoarea campaniei telefonice, prin care speră să ajungă la mai mulți alegători. Ultimele sondaje Alegerile intermediare (Midterm Elections) din Statele Unite vor avea … - Acuzații de „jaf la drumul mare” la Ploiești: OMV va plăti o redevență de 1,5 euro/mp – sub prețul unui litru de motorină – cu avizul primarului Mihai Polițeanu
O decizie administrativă recentă de la Ploiești ridică mari semne de întrebare privind gestionarea patrimoniului local și protejarea intereselor financiare ale comunității. Primarul Mihai Polițeanu a inițiat un proiect de hotărâre, adoptat rapid de consilierii locali, prin care compania OMV va beneficia timp de 15 ani de o redevență lunară considerată derizorie pentru un teren … - Imagini explozive: caracatița rusească din AUR iese la suprafață/ Ce caută Adrian Axinia, liderul eurodeputaților AUR, în anturajul unei rețele rusofile de peste Prut
Pe 28 iulie 2025, europarlamentarul Adrian Axinia, vicepreședinte AUR, șeful eurodepuțaților partidului și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Simion, a stat în sala conferinței MEGA de la Chișinău lângă Victoria Furtună. Adrian Axinia – Victoria Furtună – Sursa Foto: RFE Cu 13 zile înainte, Uniunea Europeană care îi plătește lui Adrian Axinia … - Licitație de fațadă sub umbrela vremii rele: Cum folosește primarul Paul Moldovan ploaia pentru a masca haosul de la West Side Hallo Fest
Paravanul meteorologic ascunde un presupus dezastru administrativ și penal la Primăria Sectorului 6, acolo unde primarul interimar PNL, Paul Moldovan, a folosit ploaia torențială drept pretext pentru a amâna cu o săptămână festivalul West Side Hallo Fest. Deși oficial decizia a fost asumată din „grijă față de cetățeni”, în realitate, mutarea evenimentului pentru weekendul 6–8 …




