Dumitrina Mitrea (AUR): ”Azilul groazei din Neamț: o altă dovadă a eșecului guvernării PSD-PNL în a-i proteja pe români”
„Un nou caz revoltător de abuz și neglijență a ieșit la lumină în județul Neamț, dezvăluind condițiile inumane din Centrul de Abilitare și Reabilitare „Casa Colibri” din Războieni.
Saltele și haine murdare, fecale pe pereți și mâncare neadecvată sunt doar câteva dintre neregulile descoperite recent. Această situație cutremurătoare nu este o noutate. Avocatul Poporului a vizitat centrul în 2018 și a descoperit aceleași condiții inacceptabile. Cu toate acestea, autoritățile au permis funcționarea centrului, fără să ia măsurile necesare pentru remedierea problemelor.
Totul se întâmplă într-un județ păstorit de PSD de ani buni, unde guvernarea PSD – PNL este direct responsabilă pentru administrarea spațiului. Acest nou caz aduce aminte de scandalul azilelor groazei din Voluntari de anul trecut, când bătrânii erau umiliți și maltratați sub privirile complice ale autorităților locale. În Neamț, autoritățile nu sunt doar complice, ci direct responsabile pentru starea deplorabilă în care se află centrul de reabilitare.
Situația actuală este rezultatul direct al numirilor politice făcute de PSD și PNL, care au prioritizat loialitatea politică în detrimentul competenței și profesionalismului. În loc să investească în îmbunătățirea condițiilor de trai ale celor vulnerabili, guvernul a ales să aloce fonduri pentru creșteri salariale pentru primari și pensii speciale.
Lipsa de finanțare pentru asistență socială, investiții în clădiri moderne și plata personalului calificat a creat un mediu în care cei mai vulnerabili membri ai societății sunt lăsați să sufere.
Este inacceptabil ca în 2024, în România, bătrânii și persoanele cu probleme să fie tratate în asemenea condiții degradante. Eșecul guvernării PSD – PNL de a acționa în interesul cetățenilor vulnerabili demonstrează o lipsă profundă de empatie și responsabilitate. În timp ce guvernanții se laudă cu realizări și creșteri economice din pix, realitatea din teren este una dureroasă și umilitoare pentru mulți români.
Este necesară o revizuire de urgență a politicilor de asistență socială, dar mai ales de numire în funcții cheie în acest domeniu, pentru a ne asigura că doar persoane competente și dedicate ocupă aceste poziții.
PSD și PNL trebuie să își asume responsabilitatea pentru această situație, pentru lipsa de măsuri concrete pentru a preveni astfel de situații, mai ales după scandalul azilelor groazei de anul trecut”, a declarat deputatul AUR, Dumitrina Mitrea.